n faţa unei firme de transport internaţional din Bistriţa, situată pe strada Năsăudului, se făceau îmbarcări, joi, în două autocare. În timp ce în sediul firmei era un adevărat furnicar fiindcă se făceau ultimele pregătiri pentru plecarea maşinilor cu destinaţia Madrid, pe trotuarul din faţa companiei, oamenii îşi luau la revedere de al rudele care i-au condus. Majoritatea pleacă pentru o lună, dar dacă vor găsi loc de muncă cu durată mai mare, spun că nu vor ezita să rămână.
Leontina Petrinca din satul Salva e o doamnă trecută bine de 45 de ani. Are deja accent spaniol. Recunoaşte cu mândrie că nu e prima oară când pleacă să muncească pentru spanioli.
„Acum mă duc la mandarine. Nu e aşa de bine, dar faţă de România e cât de cât mai bine. Aici nu faci nimic, dar acolo cât de cât mai trăieşti. Nu se mai fac banii cum se făceau odată, dar totuşi mai sufli un pic. La mandarine, nu ştii niciodată câţi bani faci pe zi. Poţi să faci 10 euro, poţi să faci 50. Nu se ştie niciodată. Plăteşti chirie, plăteşti mâncare, apă, curent şi rămâi cu foarte puţini bani. În ţară, dacă aş rămâne la vârsta mea, nu mă ia nimeni la lucru. Spaniolii nu pun baza pe câţi ani ai. Pe ei îi interesează dacă poţi lucra pe când la noi, în România, te întreabă câţi ani ai, dacă eşti tânăr şi frumos. Aici, în ţară la noi, e foarte greu. Păcat că ni s-au întrăinat copiii şi s-au dus în lume. România va fi o ţară fără viitor”, a spus ea.
Priveşte cu regret în jur şi vede o mulţime de tineri gata de plecare care o vor însoţi pe drumul până la Madrid.
„Pleacă tinerii, dar am ajuns şi noi, bătrânii, să plecăm. Eu lucrez, deşi sunt operată pe inimă. Aş fi rămas acasă dacă aveam o pensie de boală măcar să-mi pot cumpăra medicamente, dar nu am. Aşa, îmi asum un risc acolo. Pot cădea în orice moment jos, dar risc pentru că acasă doar soţul meu are o pensie de 1200 de lei şi 600 de lei îi dăm la bancă ca să acoperim împrumutul pe care l-am luat să mă operez de inimă. Altfel muream. Aşa că mă duc şi muncesc să pot trimit bani acasă. Măcar 50 de euro să trimit lună de lună acasă, la familie, pe lângă pensie să se poată întreţine să plătească apă, curent, cablu, să poată trăi decent”, a spus ea.
Va face mai mult de o zi până la Madrid, o călătorie istovitoare la care se gândeşte cu mare groază.
„Mi-e foarte groază de autocar. E cel mai greu drum cu autocarul. Te dor picioarele, tot corpul şi când ajungi acolo mergi direct la lucru, trebuie să lucrezi. Dacă domnii aceştia din România ar mai lăsa scandalurile să facă ceva pentru români, nu ne-am mai duce să lucrăm la străini. Am sta acasă şi ne-am lucra pământurile, dar aici la noi nu e plătită munca în agricultură”, a spus femeia.
Rodica Moise din satul Rebrişoara a decis să plece la rândul ei însă doar pentru o lună. Acasă are un loc de muncă şi numai pentru 30 de zile şi-a putut lua concediu.
„Mă duc în Spania. Am o soră acolo şi mă duc la ea pentru o lun să culeg struguri. Mi-am luat concediu de la firma la care lucrez şi mă duc la ea. Cred că voi câştiga o mie de euro. Încep copiii şcoala şi e foarte greu cu banii. Dacă aş mai găsi ceva la sigur după luna aceasta, poate că aş mai sta”, a declarat Rodica Moise.
Beniamin Capătă din Rebra e trecut şi el demult de floarea vârstei. De 13 ani merge în Spaia la lucru, iar cu banii adunaţi reuşeşte să trăiască în ţară.
„Mă duc la struguri şi apoi mai stau la tăiat la vie dacă găsesc. Dacă nu, vin înapoi. În Spania, munca e plătită mai bine decât în România, dar şi acolo ai cheltuieli, plăteşti apă, curent, chiria. Acum, de când cu accidentul de autoca (al Roşu Tour Bistriţa, în Franţa pe autostradă –n.r.), ne e şi mai groază de drum, dar ne rugăm lui Dumnezeu să ne ferească de rău. De 13 ani tot aşa mergem an de an. Ce să facem? Drumul e lung şi obositor, dar cu avionul trebuie să-ţi faci programare măcar cu o lună înainte, altfel e scump. De lucru nu îţi găseşti aşa cu una cu două. Mergem la oamenii la care am mai lucrat, ei ne cunosc, am învăţat şi limba. Noi îi cunoaştem şi mergem cât va mai fi de lucru”, spune bărbatul.
În ciuda rugăminţilor, nu vrea să rostească niciun cuvânt în spaniolă, jenat, dar pretinde că înţelege ce i se spune.
„Nu vreau să vorbesc în spaniolă, dar mă înţeleg cu ei. Eu, de obicei, lucrez la acord, cât fac. Mănânc când vreau, stau câd vreau, sunt plătit în funcţie de cât fac. Acum doi ani, împreună cu nevasta, am făcut într-o lună 5420 de euro. Anul trecut, via a fost mai bătută de gheaţă şi am câştigat 3700 de euro. Anul ăsta nu ştiu. Se zice că-s mai slab strugurii, dar nu putem şti până nu vedem. Alţii, care lucrează cu ziua, câştigă cam 50 de euro”, a declarat Beniamin Capătă.
Printre cei gata de plecare sunt foarte mulţi tineri. Majoritatea au terminat şcoala anul acesta. Unii şi-au luat bacalaureatul, alţii nu, dar nici unii, nici alţii nu au unde să se angajeze în ţară. Pleacă la struguri bazându-se pe uşi deschide de alţi români care lucrează în străinătate şi care le pun o vorbă bună patronilor spanioli.
„Mergem la struguri. Suntem mai mulţi care am terminat şcoala, dar nu ne angajează nimeni aici. Am vorbit cu alţii care lucrează în Spania şi ne-au făcut rost de locuri de muncă aşa că mergem la sigur. Nu ne dăm înapoi de la muncă grea, ştim că acolo se munceşte altfel decât la noi. Când te-ai dus la lucru, nu mai faci pauze de ţigară sau altele. Lucrezi până când te lasă patronul să iei pauză. Nu mi-e frică de muncă. Aş lucra şi aici dacă nu aş fi plătit în bătaie de joc. Cum să trăiesc cu 700 de lei?”, a declarat Marius Bretfelean din Piatra.
Managerul firmei de transport în care s-au îmbarcat toţi aceşti oameni, Silvia Şulea, a declarat joi că, în fiecare săptămână pleacă în Spania cu autocarele firmei sale o sută de persoane, iar lunar 400.
„Vorbim de cei care pleacă cu firma mea, dar sunt şi alte firme care fac transporturi spre Spania zilele acestea când a început culesul strugurilor. Sunt sute de oameni care pleacă în fiecare săptămână. Majoritatea merg spre Madrid. Din câte am înţeles de la ei, merg la muncă, au contracte de muncă. Eu nu le verific actele de muncă, dar aşa mi-au spus”,a declarat ea.
Întrebată dacă a simţit vreo reticenţă din partea oamenilor legat de călătoria cu autocarul după accidentul în care a fost implicată o maşină a companiei bistriţene Roşu Tour în Franţa, Silvia Şulea a spus: „Nu, nu am simţit. Nu le e frică oamenilor, au mai călătorit. A fost o întâmplare nefericită ceea ce s-a întâmplat cu Roşu Tour. Noi avem autocare bune, şoferi profesionişti, nici nu lucrez cu altfel de şoferi decât profesionişti cu experienţă internaţională”.
Silvia Şulea a declarat că a fost obligată să scumpească biletele de autocar cu destinaţia Spania din cauza creşterii preţului la carburant.
„S-a scumpit motorina şi am fost obligaţi să ridicăm preţul biletului de la 80 la 90 de euro pe ruta Bistriţa – Spania fiindcă altfel nu am putea acoperi cheltuielile. Şi preţul motorinei e de patru ori mai mare decât în anii trecuţi. Asta e situaţia”, a declarat ea.
După ce şi-au înghesuit bagajele în cala autocarului, şi-au căutat locurile pe scaune, iar patroana firmei a făcut ultimele verificări, bistriţenii au făcut cu mâna din autocar celor rămaşi acasă să aştepte bani şi veşti de la ei.
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu