De la bugetul local al Bistriței va fi alocată Clubului Sportiv Municipal o sumă de două ori mai mare decât cea repartizată anul trecut, a spus primarul orașului, Ioan Turc, răspunzând unei interpelări a consilierului PSD Ionel Burduhos.
Managerul Clubului Profesional Fight Gym a cerut Consiliului Local și primarului să aibă în vedere susținerea sportului, în special a celui de performanță.
”Este real faptul că sportul trebuie susținut. Facem acest lucru. Prin proiectul de buget, sumele alocate, îndeosebi pentru sportul de masă, sunt deosebit de consistente. Aș putea aminti doar un proiect: Școala de înot care presupune 10 ore gratuite de înot pentru 4000 de copii de la clasa 0 la clasa a IV-a. În acest an, dacă ne ajută Dumnezeu și scăpăm de pandemie, vom începe cu clasele a IV-a și a III-a într-o logică pe care, cu siguranță, o înțelegeți. Nemulțumirea pe care o aveți este legată de sumele pe care le-am prevăzut pentru sportul de performanță. Pentru CSM suma e dublă față de anul trecut, 200.000 de lei față de 100.000 de lei, dar o să încercăm să identificăm și resurse pentru suplimentarea componentei de sport la Legea 350”, i-a răspuns primarul Ioan Turc.
El a menționat că anul acesta se dau ”sume record” pentru sport.
Am vazut, unde vor inota copiii? Probabil in lac sau la strand, acum e vreme ideala pentru călit, Casa ema s a inchis, nu mai pot sa plateasca energia pentru functionarea piscinei, cei de la Schreiner, nici ei nu mai au multe. Probabil sunt bani pentru ski, 2 zile pe an. Asa le place sa topeasca banii pe tot felul de rahaturi.
La dat zapada si apoi la cosit si capalit pamantul obezilor !