Actualitate

Suntem în anul 5573 de la zidirea lumii

Comunităţile evreieşti din întreaga lume au intrat, de curând, în anul 5773 de la zidirea lumii. Duminică, de exemplu, ei se vor ruga şi îşi vor ura unii altora "să fiţi înscrişi cu un an bun în Cartea vieţii!" şi se vor pregăti de Roş Haşana, considerată Ziua judecăţii cereşti. Ei se roagă pentru noul an în care au intrat, iar în această perioadă consumă îndeosebi miere şi fructe dulci.

În Bistriţa-Năsăud au mai rămas doar 19 evrei din cei peste 6000 care locuiau aici în perioada interbelică, iar în oraşul Bistriţa trăiesc 17. Cu toţii au intrat de curând în anul 5773 de la zidirea lumii, acesta debutând în data de 9 septembrie.

Potrivit lui Fredi Deac, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România filiala Bistriţa, prima mare sărbătoare evreiască din noul an este Iom Kipur din data de 26 septembrie, o sărbătoare de post negru în care evreii stau toată ziua în Sinagogă şi se roagă să fie pecetluiţi în Cartea Vieţii. Postul durează 25 de ore. Urmează apoi sărbătoarea Sucot (1-7 octombrie), supranumită Sărbătoarea culesului sau a bucuriei în care evreii ridică o „suca” , adică o colibă pe care o împodobesc cu cele mai frumoase lucruri începând cu argintărie, fructe şi tablouri pentru a-şi aminti de şederea strămoşilor lor în corturi, în drum spre Ţara Promisă. În felul acesta îşi arată bucuria faţă de divinitate.


   

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS