Actualitate

Supercom va distribui saci verzi și albaștri în zonele de case. Cum trebuie folosiți și când vor fi colectați

”Colectarea din poartă în poartă a deșeurilor pe 4 fracții este una din cele mai importante măsuri pe care le luăm pentru a eficientiza activitatea în gestionarea deșeurilor din județul nostru. Inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud derulează în aceste zile o campanie de informare adresată cetățenilor ce locuiesc în toate zonele de case din județ atât în mediul rural, cât și în mediul urban”, spune directorul ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, Cristian Niculae.

Începând din luna iunie, la solicitarea ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, operatorul de salubritate Supercom SA va distribui în toate zonele de case saci menajeri de culoare verde și de culoare albastră pentru a fi folosiți la colectarea deșeurilor reciclabile din sticlă și din hârtie / carton de la poarta casei, așa cum se întâmplă în prezent cu deșeurile din plastic și metal și deșeurile reziduale.

În sacul verde de 120 L se vor colecta deșeurile reciclabile din sticlă, iar în sacul albastru de 240 L se vor colecta deșeurile reciclabile din hârtie / carton.

Frecvența de ridicare a acestor deșeuri va fi de o dată pe lună în mediul urban și de o dată la două luni în mediul rural.

Astfel, din iunie, toate deșeurile vor fi colectate separat de la poarta casei, iar oamenii nu mai trebuie să pună deșeurile în containerele semi-îngropate din zonele de case.

”Prin această măsură, ne dorim să ușurăm efortul de colectare a cetățenilor care nu vor mai fi nevoiți să meargă sute de metri până la platformele de colectare dotate cu containere semi-îngropate pentru deșeurile reciclabile din sticlă și din hârtie / carton. De asemenea, vom avea un control mai bun cu privire la cum se face separarea deșeurilor reciclabile în fiecare gospodărie”, mai spune Cristian Niculae.

24 comentarii

  • Trebuie sa dați tomberoane, nu saci! Ar fi suficient unul pentru hârtie și carton, pentru că deșeurile din sticla sunt destul de puține comparatic cu cele din carton.

    • Ați văzut cartelele ce au fost distribuite în Bistrița la cabanele astea de plastic ce sunt devastate de romi? Sunt niste mici brelocuri verzi care nu funcționează deloc ! E justificarea ADI Deșeuri pentru investiția ratată cu sloganul :Plătești cât arunci ! Și pentru ca sa nu fie blamați au dat ordin Supercom sa le împartă ei populației ! De-a rasu’ plansu’!De ce sa scoată ei din foc castanele fierbinți?

    • E bine ca se incepe si cu saci. Asa au inceput si la plastic si metal cu saci galbeni. Apoi au luat pubele galbene.
      Important este ca oamenii sa colecteze selectiv deseurile.

    • Cand au inceput sa colecteze plastic de la case au dat saci galbeni. Apoi au distribuit pubele galbene.

    • Am ințeles ca pe urmatorul proiect pe fonduri europene, de dezvoltare a sistemului de gestionare a deseurilor se vor achizitiona de catre ADI si pubelele albastre si galbene aferente fractiilor hartie-carton si sticlă.
      Pana atunci se dau sacii colorati. Hai să nu mai bagam vină si sa facem ce trebuie!

    • Investiția în încasetările containerelor de rezidual din zonele de blocuri a fost făcută pentru a permite accesul la aceste containere doar celor ce locuiesc în zona lor.
      Această investiție a fost făcută pentru un oraș civilizat în care cetățenii respectă regulile iar autoritățile publice își fac datoria și îi sancționează pe cei ce vandalizează bunurile publice.
      Aș dori să știu pe câți cetățeni care au spart și distrus aceste încasetări i-au sancționat cei de la Poliția Locală?
      Haideți să vedem cine își face sau nu datoria!
      In scurt timp acele încasetări au fost sparte si distruse și nici o institutie cu atributii de mentinere a ordinii publice nu a prins si sanctionat pe cei ce le-au vandalizat, chiar dacă Supercomul a făcut numeroase sesizări în acest sens.
      Putem pune casete din titan că tot vor fi sparte și Politia locală doarme somnul cel de veci.

    • Sticla de la geamuri nu este considerat deșeu reciclabil. Nu se colectează ca deșeu reciclabil. Este un deșeu din constructii si trebuie tratat ca atare. Obiectul reciclării o fac deșeurile din ambalaje, respectiv recipienții din sticlă.

    • Sticle sparte de Coca Cola sau bere trebuie depuse in sacii de plastic? Pot tăia ușor plasticul și rani muncitorii ce le ridică.Cine își asumă in aceste cazuri vina pentru eventualele accidente?

    • Dacă pui cu atenție sticlele de cola sau de bere in sacul verde, la fel cum faci la magazin cand le pui in sacoșă pline cu băuturi și nu le scuturi bine, sacul verde va rezista și nu se va tăia.
      Desigur că nu te oprește nimeni să-ți cumperi un tomberon verde în propria gospodărie pentru colectarea sticlei. Spor la treabă!

  • Dumneavoastra chiar credeți că este de ajuns să se ridice cartonul din mediul rural o dată la două luni? Eu cred că vă înșelați amarnic…….

    • Cred ca s-au bazat pe un istoric de colectare avand in vedere ca deja se colecteaza cu aceeasi firma de trei ani deja.
      Pe de alta parte, daca masinile de colectare vin mai des, cresc automat costurile de colectare.

  • Daca vin sa ia deseurile de la poarta casei este foarte bine.
    Macar nu o sa mai trebuiasca sa mergem pana la semi-ingropate.
    Poate in cativa ani ajungem la nivelul tarilor occidentale.

  • Eu cred ca sunteti tare mofturosi si pretentiosi toti cei care cereti sa vina cineva din casa in casa sa va stearga si la gura.
    Oare cum se strangea gunoiul din casa-n casa in vremea statului centralizat DAC ?
    Ce vreti mai mult daca noi cei mai multi nu dam concursul la absolut nimic numai comentand in anonimat.
    Eu de ce pot sa triez totul ca la carte ?

    • Destul de trist că marele ecologist Balan nu cunoaște conceptul „Plătești cât arunci „! Nu vom evolua deloc cu astfel de pseudoecologisti la interes! Nu se înscrie deloc în normalitatea europeană ! Trist!

    • Bălane, Tu de pe Bălcescu unde mergi cu gunoiul reciclat , mergi cumva până la groapa de gunoi din Zăvoaie să-l depui ?!
      Nu cumva ești un pic cam nesimțit să-i îndrumi pe cei ce locuiesc la case să se ducă kilometri până la găsec un container semiîngropat insalubru numai pentru a arunca niște gunoi. De multe ori pentru tine ar fi mai bine să taci că multe inepții mai debitezi.

  • Buna initiativa, dar ganditiva un pic ,daca ai sticla sparta,gen geam, s-au altele cum poti pune in saci de naylon? Si cum manipuleaza muncitorii de la supercom tomberoanele(de toate le sparg) cum va fi un sac cu sticle, o sa fie cioburi peste tot drumul. Mai reflectati putin! Rest toate bune si frumoase, apreciez initiativa.

    • Sticla de geam nu se colectează ca deșeu reciclabil. Nu se pune în saci. Se predă in centrele de colectare ca deșeu din construcții, gratuit în limita a 200 de kg/an/ gospodărie. In saci se colectează sticla ce provine din ambalaje.

  • ma oripileaza critica aceasta legata de orice initiativa a oricui ar fi. Daca e sac de ce nu e pubela, daca e pubela de ce nu e sac, daca e si una si alta de ce sa nu vina vreun camion…..in continuare nu intelegem ca acesta este un iceput bun!!! pentru noi toti. Cand veti fi toti pregatiti sa selectati gunoiul, poate va arata altfel si fata orasului. Cat timp criticati….sigur va aruncati mizeriile pe unde apucati. Civilizatia sa astepte, noi nu vrem sa ne civilizam, noi vrem sa comentam si sa criticam! din cauza voastra suntem atat de inapoiati, ca nu nu acceptati niciodata nimic ce vi se cere. aveti doar drepturi, nu si obligatii. De aia suntem cu 100 de ani in urma, si culmea tot voi vreti o tara ca afara.

    • Cosmin, Poți să rămâi în continuare oripilat că nu se supără nimeni. Faza cu pubelele colorate este foarte bună dar faza cu saci este sinistră parcă este la morgă.

  • Săptămâna asta a venit o delegație din Maramureș la primăria Bistrița pentru a se documenta cum este aplicat sistemul de management al deșeurilor.Nemultumirea a fost mare in ceea ce privește cabanele ce adăpostesc tomberoanele în oraș.Au dorit să viziteze și groapa de la Tarpiu dar autoritățile județene nu le-au dat acordul.De ce oare? Ce au de ascuns?

  • Platesti cat arunca altii din caruta si roaba.
    M-am saturat cata curatenie am practicat la viata mea dupa multi nesimtiti.
    Cei mai multi sunt corecti la ei acasa insa cand ies la picnic sunt niste animale salbatice.
    Ce gasim noi pe rauri si in paduri este calculul facut de nesimtiti care ca sa nu plateasca acasa considera ca raul si santul sunt cei mai ieftini transportatori.
    Imi scrie mie un habarnist impostor fara nume cum ca nu am auzit de acest concept care la precara educatie a romanilor nu se poate aplica .
    Baiete cand vei avea cunostintele necesare si experienta mea despre concepte si starea mediului si ecologie sa ma cauti prin NATURA sa iti arat si mai multe necunoscute.

  • Nu cumparati pubele albaste si stiu eu verzi, clujenii folosesc pubele negre pentru toate tipurile de deseu si colorat este doar capacul.
    Ca si cunoscator va spun ca sunt cam la jumatate de pret. Daca ei pot ar trebui sa putem si noi.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.