Am întrebat-o pe Susana Gălăţan (foto), cea care de altfel l-a descoperit pe Rareş Buhai, ce părere are despre felul în care a fost receptat succesul elevului său.
„Anul trecut, Rareş a câştigat medalie de aur la Balcaniadă, acum doi ani a câştigat medalie de bronz. Nu a fost nicio reacţie atunci. Doar un anunţ a fost, că a câştigat, atât. Noi suntem obişnuiţi să nu existe reacţii”, a spus ea.
De asemenea, am vrut să ştim unde îl vede pe Rareş în viitor. „Ca pe un informatician de top, ca pe un programator de top. Poate să urmeze orice carieră doreşte el în informatică, de programator la cele mai bune firme sau şi carieră universitară dacă el crede că i se potriveşte”, a spus Susana Gălăţan, care mai spune că toate companiile caută informaticieni buni, dar universităţile impun şi condiţii.
„Pe lângă faptul că ai fost un foarte bun elev la informatică, cu rezultate deosebite, ei impun rezultate şi la celelalte materii. Orice universitate îşi va alege, fiecare se va uita şi la rezultatele obţinute la alte materii, cum ar fi matematică, fizică. Pe acest principiu a şi rămas Rareş la Bistriţa, ca să aibă rezultate bune la toate materiile. La Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, unde se duc majoritatea elevilor buni la această materie pentru că sunt racolaţi de liceul respectiv, pregătirea se face strict pe informatică. La celelalte materii, pregătirea e deficitară. La Bistriţa are şansa să se dezvolte în toate direcţiile, cultura lui generală să nu aibă cu nimic de suferit”, a mai spus Susana Gălăţan.
Inspectorul de informatică a mai spus că universităţile nu obişnuiesc să-i contacteze direct pe copiii buni la informatică, dar că ei pot aplica în clasa a XII-a şi sunt acceptaţi dacă au rezultate bune.
„Toţi olimpicii aplică la mai multe universităţi. Îşi trimit CV-ul şi dosarul, iar în urma analizei, ei primesc un răspuns”, a mai declarat ea.
Dacă sunt foarte buni, ei primesc bursă, dar acest lucru înseamnă că pot urma gratuit cursurile, nu că li s-ar deconta şi alte cheltuieli. Tocmai de aceea, un ajutor financiar ar fi extraordinar pentru ca familia să păstreze banii pentru perioada în care va trebui să plătească poate chiar şi o mie de euro lunar ca Rareş să poată învăţa într-o universitate de top, ceea ce nu este tocmai uşor în aceste vremuri.
Pe de altă parte, succesele lui Rareş Buhai, inspectorul şcolar general Camelia Tabără a găsit resurse să înfiinţeze clase de performanţă pentru pregătirea micilor informaticieni.
„Au contat rezultatele obţinute de Rareş. E foarte importantă pregătirea de excelenţă fiindcă materia de la clasă e mult sub nivelul celei de olimpiadă. Nu ai ce să te duci la olimpiadă cu programa parcursă la şcoală. Nivelul e foarte sus. Având în vedere că la gimnaziu nu se face deloc informatică, numai în aceste ore poţi face pregătirea. Se mai fac ore de opţional, dar nu se face programare. La Liviu Rebreanu s-a făcut programare, dar anul acesta nu mai sunt ore de opţional”, a declarat Susana Gălăţan.
Ea a spus că au fost alocate opt ore de excelenţă la informatică din care două ore se vor face la clasa a V-a. Celelalte şase ore au fost alocate la liceu, două la clasa a IX-a, două la clasa a X-a şi două la clasele XI-XII.
De pregătirea elevilor de clasa a V-a şi a VI-a se va ocupa chiar Susana Gălăţan, în timp ce la clasa a IX-a orele vor fi predate de Constantin Gălăţan, aceste cursuri urmând să fie frecventate şi de Rareş Buhai. La clasa a XI-a va preda profesorul Ciprian Mureşan.
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu