Zona de agrement Colibiţa va răsuna de muzică bună la sfârşitul acestei luni când va avea loc Colibiţa Folk Fest. Începând din 31 august şi până pe 2...
Tag - distracţie
Week-end cu jazz la Sîngeorz-Băi. Oraşul-staţiune găzduieşte, începând de vineri şi până duminică,o serie de concerte susţinute de trupe din Bucureşti...
Mii de oameni au ales, duminică, să se relaxeze la Băile Figa, dar, dintre aceştia, votaseră până la ora 16.00 doar 170. În parcarea de lângă parcul balnear nu...
Primăria Beclean a inaugurat, vineri, într-un cadru festiv, cele trei tobogane uriaşe de la Băile Figa, prevăzute cu bucle şi serpentine, o atracţie în plus...
În timp ce, la Bucureşti, ţara arde, ziua de duminică, 8 iulie, aduce în Bistriţa-Năsăud, o puzderie de festivaluri, de la Şieu, la Rodna, cu haltă prin...
Vremea lui „Nu te supăra, frate!” a trecut. A venit timpul în care tinerii au nevoie de provocări mai mari ca să lase la o parte computerul şi televizorul şi...
Programul Serbărilor Bistriţei Medievale a cuprins alte noi momente importante din istoria cetăţii scoase la lumină din negura vremii. "Saşii" au descins în...
Cetatea Bistriţei şi-a deschis vineri porţile către vremuri îndepărtate. Manifestările au început la Muzeul Judeţean cu lansarea cărţii ”Îndreptar heraldic” de...
În timp ce Wonderland de la Bistriţa a rămas în faza de proiect, alte administraţii din jurul oraşului fac paşi repezi spre amenajarea unor zone de agrement...
Peste 45 de persoane au semnat deja online pentru ca, la Bistriţa, să fie amenajat un skate-park mai mare decât cel care funcţionează deja la periferia...







