Secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău, a făcut parte din delegația liberalilor care au avut în Germania mai multe întâlniri oficiale: ”Berlin...
Tag - PNL
Primarul oraşului Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău, ales să facă parte din Biroul Permanent Naţional al Ligii Aleşilor Locali PNL, a declarat pentru Timp Online că...
”Legat de intenția administrației de a majora chiriile pentru terenurile unde sunt chioșcuri și tonete în piețele din Bistrița și de a scoate la licitație...
”Cresc chiriile pe chioșcurile și tonetele din Bistrița cu până la dublu, conform proiectului din Consiliul Local, administrația invocând un motiv care este...
”O situație care ridică un semn de întrebare este acordarea mandatului administratorului public George Avram pentru a vota în AG a ADI Deșeuri prelungirea cu...
”PNL a depus la Avocatul Poporului o sesizare în vederea contestării la Curtea Constituțională a OUG privind modificarea Codului fiscal, dar chiar în PSD...
Plenul Senatului a respins iniţiativa PNL privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi. ALDE a votat alături de PNL această iniţiativă, dar voturile...
”Toată România trebuie să știe că avem o guvernare iresponsabilă şi ilegitimă moral. Votul îți dă legitimitate dacă acționezi în interesul țării, pentru...
(FOTO-VIDEO) Pentru a susține moțiunea de cenzură ”PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, peste 300 de liberali din tot judeţul au protestat, luni...
”Vreau să răspund unor întrebări simple. În primul rând, de ce moțiune de cenzură împotriva Guvernului? Iată efectele guvernării PSD. România este ultima țară...







