În judeţul Bistriţa-Năsăud, munceau la sfârşitul lunii iulie a.c. aproape 68.000 de persoane, în timp ce aproape 58.000 sunt pensionate şi 4000 se află în...
Tag - salarii
Procedurile de aplicare necesare plății diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat preuniversitar și universitar, pentru...
Sistemul de salarizare pentru personalul bugetar din sănătate și educație va fi restructurat începând cu luna august 2016, iar de aceste modificări vor...
Salariile din educaţie ar putea fi majorate prin aplicarea de corecţii, începând din august 2016, aplicarea unei noi grile de salariare din 2017 şi a bonusului...
Deputatul PSD Doina Pană le dă o veste bună foştilor săi colegi din învăţământ care nu au dat statul în judecată sau au pierdut în instanţe. Miercuri...
Poştaşii din Bistriţa-Năsăud sunt obligaţi să străbată chiar şi 27 de kilometri pe jos, cărând în spate uneori şapte kilograme de scrisori şi colecte. Pentru...
Bistriţenii vor câştiga anul acesta cel mai puţin dintre toţi locuitorii din regiunea de nord-vest, arată un document publicat de Comisia Naţională de Prognoză...
ACTUALIZARE Salariile personalului din sistemul public de învățământ vor fi majorate cu 15% începând cu 1 decembrie 2015, potrivit unei Ordonanțe de Urgență...
(FOTO) O grevă spontană a izbucnit marţi în jurul orei 11.00 la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, angajaţi din toate birourile...
Directorii de şcoli vor fi plătiţi în funcţie de mărimea unităţii pe care o conduc şi de numărul elevilor, potrivit noii Legi a salarizării, negociată de...







