”Primul ministru ne-a transmis de prin Iordania că România nu prinde nici acum Schengen-ul pe motiv că unele țări din UE tot nu ne vor. Dar nu suflă nicio...
Tag - Stelian Dolha
”PSD nu e în stare să-şi mobilizeze parlamentarii pentru ordonanţa irigaţiilor, dar dă vina tot pe PNL. Şi în vociferarea generală nimeni nu se mai oboseşte să...
”Înțeleg că parlamentarii puterii au consemn să stea cuminţi în băncuţe la moţiunea de cenzură. Dacă ar putea, PSD şi aliaţii i-ar lega cu lanţuri de scaune...
Copreședintele PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, a declarat că ”vocalii lideri” ai PSD BN au amuțit, iar președintele interimar al PSD BN, șeful CJ...
Copreședintele PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, a spus într-o conferință de presă că parlamentarii care nu votează moțiunea de cenzură a PNL...
”Dincolo de asemenea zvonuri legate de scenariul unor înțelegeri subterane între parlamentarii puterii care ar condiționa votul împotriva moțiunii de adoptarea...
”Inculpatul Ponta prejudiciază imaginea României. Trimiterea în judecată a lui Victor Ponta este o uriașă pată pe obrazul României, care nu poate fi spălată...
”PSD i-a făcut cadou socrului premierului, așa, ca de despărțire, un loc călduț în conducerea unei instituții fundamentale a statului român, Curtea de Conturi...
FOTO Deputatul Doina Pană, lider al PSD Bistrița și al OFSD BN, a participat la festivitatea care a avut loc la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” din...
”Cazul primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, prins de procurori precum cățelușul cu părul creț, cu mita în buzunare, a stârnit tot felul de reacții...







