Actualitate Economie

Tăierile ilegale de arbori de la Prundu Bârgăului, anchetate de procurorii bistriţeni

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa au fost sesizaţi de Inspectoratul de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV) Cluj în legătură cu tăierea ilegală a 3.183 de arbori din pădurile comunei Prundu Bârgăului. Anchetatorii sunt cei care vor stabili de la cine va fi recuperat prejudiciul de circa 600.000 de lei stabilit de inspectorii silvici.

Inspectorul şef Istrate Şteţco de la ITRSV Cluj (foto) a declarat pentru Timp Online că procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa au fost sesizaţi de instituţia pe care o conduce pentru a lua măsurile legale împotriva celor care se fac vinovaţi de tăierea a 3.183 de arbori din zona cantonului Heniu Mic aflat în administrarea Ocolului Silvic Tihuţa-Colibiţa.

„În urma controalelor pe care noi le-am efectuat la sesizarea Primăriei Prundu Bârgăului şi a Asociaţiei proprietarilor de pădure Bârgău-Călimani, am identificat un număr de 3183 de cioate provenite din tăieri ilegale de arbori cu un volum de peste 2.503 metri cubi de lemne (echivalentul a 1800 de tone) şi o valoare totală a pagubei de 581.998 lei”, a declarat Istraţe Şteţco.

Conform sursei citate, verificările care s-au întins pe mai multe luni începând cu sfârşitul anului 2012, s-au făcut la sesizarea comunei Prundu Bârgăului, proprietara pădurilor din care a fost tăiat, ilegal lemnul.

Potrivit lui Istrate Şteţco, în conformitate cu Regulamentul de pază al fondului forestier aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1076/2009, pentru pagubele aduse fondului forestier răspunde şeful districtului silvic, respectiv inginerul Cristian Monda, în solidar cu pădurarul Toader Danea, dar o responsabilitate în acest sens are şi şeful de la vremea aceea al Ocolului Silvic Tihuţa-Colibiţa, inginerul silvic Ioan Rus, care, între timp, a demisionat.

De altfel, conform sursei citate, şeful de district Cristian Monda este cercetat penal şi de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud întrucât pe 38 de cioturi s-a găsit amprenta ciocanului pentagonal care îi aparţine acestuia.

Conform sursei citate, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa vor stabili dacă cele constatate şi consemnate în raportul ITRSV Cluj întrunesc elementele unor infracţiuni şi vor proceda în consecinţă.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS