Recomandări Social

Tânăr cu arsuri pe 75% din corp, găsit la ieșirea din Bistrița spre Budacu de Jos

Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița a preluat aseară, de la iesirea din municipiul Bistrița înspre localitatea Budacu de Jos, un bărbat în vârstă de 30 de ani cu arsuri de gradul III pe aproximativ 75% din suprafața corporală.

Bărbatul a necesitat intubare și îngrijire specifică și a fost transportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite, informează ISU Bistrița-Năsăud.

”Prin 112 a fost sesizat faptul că la intrarea în localitatea Budacu de Jos se află o persoană căzută. Echipajele medicale ajunse la fața locului au constatat că persoana în cauză prezintă arsuri, aceasta fiind preluată și transportată la spital. În urma primelor verificări efectuate de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 30 de ani, din Poiana Mare, județul Dolj. Cercetările în acest caz sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care a avut loc evenimentul”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS