Actualitate Recomandări

Tânăr din Sângeorz-Băi, bătut cu bestialitate în miez de noapte – VIDEO

Un adolescent din Sângeorz-Băi a bătut cu bestialitate sâmbătă noaptea în jurul orei 3.00. Întreaga scenă, la care au asistat alți cinci tineri care au intervenit și ei în conflict, a fost surprinsă de o cameră de supraveghere din proximitate.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 3.00. În imagini se vede cum mai mulți tineri se încaieră mai întâi pe stradă după care unul cade peste un gard și, în timp ce era la pământ, este lovit în continuare cu pumnii și picioarele de altul. Cinci indivizi stau și privesc întreaga scenă, iar unii mai intervin din când în când.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au fost sesizați referitor la această agresiune.

”În urma sesizării, polițiștii au stabilit că un bărbat de 30 de ani din Sângeorz-Băi, pe fondul unor divergențe mai vechi, ar fi agresat fizic un tânăr de 17 ani din aceeași localitate. Cu privire la cele constatate, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au întocmit un dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunea de lovire sau alte violențe, urmând documentarea faptei”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

2 comentarii

  • Niste golani, daca murea tanarul ce se inrampla cu ei??? Erau cercetati in libertate??? Toti trebui bagati la puscarie pentru tentativa de omor. Daca cade la pamant si ei continua sa-l loveasca inseamna ca vroiau sa-l omoare. In asemenea cazuri omul devine mai prejos decat animalele.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.