Duminică, la ora 04.00, P. C. de 18 ani din Bistriţa a sesizat Poliţia că în noaptea de 07/08.12.2013 a fost victima unui viol.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care, în urma verificărilor efectuate, a stabilit că în seara zilei de 7 decembrie tânăra se afla în garsoniera lui D. V. de 19 ani din Lunca Ilvei. Acesta a plecat din locuinţă pentru câteva ore, timp în care tânăra a rămas în garsonieră cu D. C. de 19 ani din Ilva Mare. Acesta, profitând de faptul că a rămas singur cu fata, a ameninţat-o, a lovit-o şi a întreţinut raporturi sexuale împotriva voinţei sale.
În aceeaşi zi , faţă de învinuit s-a luat măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, fiind apoi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă. El a fost arestat pentru 29 de zile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
În aceeaşi zi, poliţiştii au fost sesizaţi că o femeie a fost lovită de soţul ei. La faţa locului, poliţiştii au stabilit faptul S.D. de 35 ani din Şanţ, pe fondul consumului de alcool, a lovit-o cu pumnii pe soţia sa de 33 ani, provocându-i leziuni. Femeia a fost transportată la spitalul Orăşenesc Năsăud pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar bărbatului i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de “Lovire sau alte violenţe”.
Adaugă comentariu