Actualitate

Târg de Crăciun, Orăşelul Copiilor şi patinoar pe pietonal

Primăria Bistriţa, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, va organiza, de la jumătatea lunii viitoare, un târg de Crăciun pe pietonalul din centrul istoric.

Târgul de Crăciun va fi deschis cel mai probabil în data de 12 decembrie şi va putea fi vizitat până în Ajun. Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că este conştient de faptul că, fiind prima ediţie, nu va fi un târg perfect, dar îşi doreşte ca pietonalul să fie cât mai animat în perioada sărbătorilor.

„Vom îmbunătăţi lucrurile de la un an la altul. Fiind prima ediţie mă aştept să nu fie un târg perfect, dar toate începuturile sunt mai grele”, a spus Ovidiu Creţu.

Tot pe pietonal, mai precis în zona dintre chioşcul de ziare şi Piaţa Morii, va fi amenajat anul acesta şi patinoarul.

Municipalitatea a preferat să concentreze toate atracţiile de sărbători în zona centrală, mai ales după ce firma care avea contract cu Primăria Bistriţa să amenajeze patinoarul la Sala Polivalentă a renunţat la contract. Noul patinoar va avea 15 metri lăţime şi 40 de metri lungime, dimensiunile fiind similare cu cel care era amenajat la Sala Polivalentă.

În zona pietonalului va fi şi anul acesta Orăşelul Copiilor, care va fi deschis în 6 decembrie, de Moş Nicolae, la ora 17.00, odată cu aprinderea luminilor feerice de sărbători. Tot atunci, pe pietonal vor putea fi vizitate standurile unor meşteri populari, invitaţi de Direct TV la târgul „Fabricat în Bistriţa-Năsăud”.

Vor fi brazi împodobiţi în Orăşelul Copiilor, în Piaţa Mihai Eminescu, în faţa Blocului Lamă şi în faţa Centrului Cultural Municipal. În jardinierele de pe pietonal vor fi mici brazi care vor fi împodobiţi, la rândul lor, cu instalaţii electrice.

În imediata apropiere a bradului amplasat pe pietonal va fi un podium pentru formaţiile şi ansamblurile care vor colinda în seara de 6 decembrie, la deschiderea Orăşelului Copiilor.

Primăria Bistriţa are pregătite 19 utilaje de intervenţie pentru sezonul rece, altele 10 fiind închiriate ca rezervă, pentru a putea fi folosite în situaţii deosebite, când cele proprii pot deveni insuficiente. În depozitele Direcţiei Servicii Publice sunt stocate 450 de tone de clorură de calciu, 650 de tone de sare şi 1.200 mc de nisip.

 

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS