Târgul Artelor, organizat de Liceul de Arte „Corneliu Baba” Bistriţa în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud prin Centrul Europe Direct, s-a bucurat de succes încă de la deschidere. Joi după-amiaza, elevii şcolii şi-au expus obiectele realizate la atelierul de ceramică pe Pasajul Artelor, mai precis pe strada Spiru Haret. Primarul Ovidiu Creţu a fost pritre premii cumpărători.
Elevii au expus obiecte realizate la atelierul de ceramică pe care au cerut între 3 lei, cel mai ieftin, şi 150 de lei cel mai scump. Primarul Ovidiu Creţu a fost printre primii cumpărători.
”Lumea trăiește cu impresia că acela care produce este masterul. Nu, o spun foarte clar, cel care știe să vândă un produs este stăpânul produsului respectiv, ”stăpânul inelelor”, pentru că peste tot în lume sunt producători de toate felurile. La fel și în artă, sunt mai puțini cei care știu să vândă și ideea de a-i învăța să-și vândă produsele este salutară. Cel care știue să facă acest lucru cu siguranță va trăi bine din munca sa și din activitatea de comercializare. Salut participarea la Târgul Mare al Bistriței, pentru că ne dorim ca la acest proiect important al municipiului să participe cât mai mulți cetățeni, cât mai multe organizații de toate felurile, astfel încât activitatea să nu fie pe două scene sau în trei zone din oraș, ci să fie practic extinsă în tot orașul”, a declarat edilul la vernisajul expoziţiei.
„În fiecare an, noi am făcut la Liceul de Artă o şcoală de vară. I-am învăţat pe copii să facă multe lucruri, credem noi, foarte bune. Ne-am dat seama că ar trebui să îi învăţăm să şi vândă ceea ce fac. Ca urmare, împreună cu Camera de Comerţ, am organizat un curs de antreprenoriat în care elevii au învăţat să vândă arta. Vindem obiecte care au fost făcute în cursul anului la atelierul de ceramică. Noi le-am spus experimente ceramice. Obiectele costă între 3 lei şi 150 de lei, dar preţurile sunt foarte accesibile fiindcă ne-am propus să ne facem cunoscuţi. Dacă va fi în regulă anul acesta, poate că, în fiecare an, de Târgul Mare al Bistriţei vom veni şi noi cu obiectele pe care le facem la liceu şi vom încerca să le vindem. Din banii pe care îi vom obţine din vânzarea acestor obiecte, vom încerca să luăm materiale pentru atelierul de ceramică şi celelalte ateliere pe care le avem. Dacă sumele vor fi consistente, ne-am propus să oferim, la începutul anului şcolar, nişte bani pentru un mic proiect al elevilor. Niciodată şcoala nu are suficienţi bani să le ofere ca să îi încurajeze să facă ceva ce îşi doresc ei”, a declarat directorul şcolii, Vasile Duda.
Monica Mureşan, de la Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, a spus că ideea de a organiza un curs de antreprenoriat pentru tinerii artişti a pornit de la necesitatea ca ei să înveţe să vândă ceea ce creează: „Merită să înveţe să trăiască din arta lor. Am avut două zile de seminar, a fost puţin, dar a fost un început. Anul viitor vom mări puţin perioada de formare, poate le vom insera în timpul anului şcolar. I-am învăţat să lucreze în echipă, că totul are o valoare, că pot negocia. Au fost foarte receptivi. Noi am încercat să facem o formare de tip joacă, dar s-au atins şi anumite puncte foarte serioase”.
Profesorul Florin Bojor şi-a cumpărat un obiect realizat de elevi, numeroşi părinţi au venit la rândul lor să cumpere ca să-i încurajeze pe copii, atmosfera fiind una cât se poate de animată şi plăcută. Conform organizatorilor, Târgul Artelor este deschis până în 26 august.
O initiativa buna, aceea de a aduce, deja de 5 ani, si elevi basarabeni la aceasta scoala de vara.
Felicitari Vasile Duda si toti cei care fac posibil acest eveniment!