Actualitate

Tăşuleasa Social, la datorie şi de data aceasta! Vezi pe cine vor să ajute voluntarii!

Patru tone de alimente şi produse de igienă vor ajunge în localitatea vrânceană Gura Caliţei la peste trei sute de familii prin intermediul Asociaţiei Tăşuleasa Social din Bistriţa-Năsăud şi al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud.

Potrivit unui comunicat al organizaţei, un camion pus la dispoziţie de ISU şi încărcat cu patru tone de alimente va pleca în noaptea de luni spre marţi spre judeţul Vrancea în localitatea Gura Caliţei.

“Voluntarii îşi propun să ajungă în judeţul Vrancea, localitatea Gura Caliţei. Ajutoarele oferite de Tăşuleasa Social constau în produse de strictă necesitate: alimente neperisabile, ciocolată, multivitamine, produse de igienă personală şi băuturi energizante”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, drumul de acces spre comuna Gura Caliţei este practicabil după mai bine de trei săptămâni în care localitatea afectată de viscol a fost izolată complet.

Acţiunea este sprjinită de organizaţia umanitară Die Johanniter din Germania şi SC Pombis SA care a donat sucuri naturale şi mere.

“Prin această intervenţie se doreşte ajutoarea a aproximativ 300 de familii din această zonă”, se arată în comunicat.

Asociaţia Tăşuleasa Social, condusă de Alin Ulhmann Uşeriu, este una dintre cele mai active organizaţii nonguvernamentale cu activitate în domeniul ecologiei, al tineretului, dar şi socială. De sărbătorile din 2011, Tăşulesa a împărţit mii de cadouri copiilor din mai multe localităţi rurale în cadrul acţiunii “Camionul de Crăciun”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS