Asociația Tășuleasa Social, inițiatoarea proiectului ”Via Transilvanica”, anunță că încă o firmă a decis să sprijine amenajarea ”drumului care unește”.
Primii 134 kilometri din ”Via Transilvanica”, proiect iniţiat în 2018 de Asociaţia Tăşuleasa Social au fost omologaţi oficial de Ministerul Turismului ca traseu turistic.
Proiectul ”Via Transilvanica – Drumul care unește” continuă în județul Suceava. Luna trecută, la Vatra Dornei a avut loc ședința cu autoritățile în care s-au discutat aspectele tehnice și responsabilitățile necesare implementării în teren a traseului prin marcarea din kilometru în kilometru cu borne de andezit, semne indicatoare și alte tipuri de marcaje
Când va fi gata în totalitate, ”Via Transilvanica” va porni de la Drobeta-Turnu Severin (Oltenia) – unde a intrat pentru prima dată în țară Regele Carol I – va străbate Transilvania și va ajunge până la Putna (Bucovina), unde se odihnește Ștefan cel Mare. Traseul va avea circa 1.000 de kilometri și va străbate 10 județe: Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud și Suceava.
În Bistrița-Năsăud, traseul cu cei 134 km străbate comunele Lunca Ilvei, Tiha Bârgăului, Bistrița Bârgăului, Livezile, Cetate, Dumitrița, Mărișelu, Șieu, Șieuț și Monor şi trece inclusiv prin păduri proprietate a comunei Prundu Bârgăului. Costurile amenajării unui kilometru de traseu au fost evaluate la suma de 1.000 de euro, care acoperă cheltuielile de realizare a bornelor de andezit, sablate şi sculptate, instalarea lor, marcarea suplimentară a drumului şi alte detalii logistice.
”Via Transilvanica” reprezintă un proiect dedicat Centenarului Marii Uniri, inspirat de potecile de pelerinaj din Spania şi cele de anduranţă din SUA.
auzi la astia 1000 de coco 1 km. da cu ce-l faceti ????
cu aurul care il aduc talharii de la Londra ??