Actualitate

Taximetrist din Bistrița, prins drogat cu cocaină și metamfetamină

În această dimineață, în jurul orei 03.00, în cadrul unor acțiuni pentru siguranța traficului rutier, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au oprit pentru control un taximetru, iar la volan au identificat un bărbat de 38 de ani, din Bistrița.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată, în urma testării cu aparatul Drug Test 5000, rezultatul a fost pozitiv în cazul substanțelor cocaină și metamfetamină și i-au fost recoltate mostre biologice în vederea determinării cu exactitate a substanțelor psihoactive consumate.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier Bistrița, informează Inspectoratul de Poliție Județean.

Polițiștii desfășoară constant activități de monitorizare a traficului rutier și atrag atenția asupra pericolului la care se expun cei care conduc după ce au consumat substanțe psihoactive, dar și la care îi expun pe ceilalți participanți la trafic.

În conformitate cu decizia Curții Constituționale, la testarea cu Drug Test nu este relevantă concentrația și nu există un nivel al concentrației minime de astfel de substanțe în organism.  Rezultatul testării cu aparatul Drug Test poate fi pozitiv după mai mult timp de la consumul propriu-zis, fiind cunoscut faptul că mare parte dintre substanțele psihoactive au o remanență în organism de la câteva zile până la câteva luni de la ultima expunere, în funcție de intensitatea și frecvența utilizării.

Testarea cu Drug Test se face din salivă, acesta putând detecta 6 tipuri de droguri. Dacă la testarea cu acest aparat rezultatul a fost pozitiv, persoana este condusă la spital pentru recoltarea de mostre biologice care vor stabili cu exactitate substanța psihoactivă.

De asemenea, conform  Art. 336 din Codul Penal, cei care încalcă legislația în vigoare riscă închisoarea de la 1-5 ani sau amendă: (1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. (2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere. 

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS