Actualitate

Temperaturile ridicate afectează și arborii. Atenționarea Primăriei Bistrița

Primăria Bistrița informează că în perioadele de caniculă căldura extremă și de lungă durată, precum și lipsa precipitațiilor pot afecta drastic funcțiile arborilor urbani sănătoși, având ca rezultat inclusiv pierderea necontrolată a unor ramuri.

Arborii urbani pot absorbi între 40 și 300 de litri de apă zilnic. Acești arbori se bazează pe apa disponibilă în sol pentru a se ”rehidrata” în timpul nopții, înlocuind pierderea de apă de peste zi. Însă, când acest ciclu este întrerupt pot să apară fenomene, aparent inexplicabile, cum ar fi ruperea ramurilor sau chiar a arborelui în întregime.

Efectele stresului termic și hidric asupra arborilor urbani nu pot fi anticipate, motiv pentru care municipalitatea atenționează locuitorii municipiului Bistrița, care se află în această perioadă caniculară în apropierea arborilor de mari dimensiuni, în parcuri sau pe aliniamente stradale, să fie atenți permanent la evoluția acestora.

Arborii nu renunță la crengi, în sensul că le aruncă pur și simplu, dar în perioade lungi fără precipitații semnificative și cu căldură extremă pot să-și ajusteze creșterea și să-și redistribuie resursele în funcție de nevoi.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.