Actualitate

Grupul Teraplast: Venituri și profituri în creștere

Grupul Teraplast, cel mai mare procesator de PVC din România și unul dintre principalii producători de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor, a confirmat în trimestrul al treilea parcursul bun din prima jumătate a anului, anunță compania. Indicatorii de profitabilitate și veniturile Grupului au continuat să crească, în timp ce datoriile către instituțiile de credit au scăzut.

mii lei 30 sept 2015 30 sept 2014 ▲%
Venituri consolidate 282.741 238.583 18,51
Profit/(Pierdere) inainte de dobanzi si impozitare (EBIT) 24.462 13.027 87,78
Profit/(Pierdere) net(a) consolidat(a) aferent(a) perioadei 24.162 11.297 113,88
EBITDA 35.672 24.308 46,74
Rezultatul pe actiune 0,084 0,039 113,88
Imprumuturi purtatoare de dobanzi 51.041 55.321 (7,74)
Numerar si echivalente de numerar 5.249 5.163 1,66

Grupul Teraplast şi-a mărit vânzările cu 18% în ianuarie-septembrie 2015, la 282,7 milioane de lei, iar profitul consolidat a crescut cu 113%, la 24,1 milioane de lei. Teraplast şi-a dublat profitul net în primele nouă luni, ajungând la 17,5 milioane de lei, în condiţiile unui avans al veniturilor cu 13%.

Compania şi-a bugetat pentru acest an un profit de 17,6 milioane de lei.

Grupul Teraplast include compania Teraplast, subsidiara Plastsistem, subsidiara Teraglass (începand cu aprilie 2015, anterior activitatea Teraglass fiind organizată ca o linie de business a companiei Teraplast), subsidiara Teraplast Moldova și Politub (entitate controlată în comun).

Compania Teraplast, cel mai mare procesator de PVC din România și unul dintre principalii producători de materiale pentru piață construcțiilor și instalațiilor, a achiziționat pachetul de acțiuni aferent unei participații de 19,29% din subsidiara Plastsistem. Teraplast deține în acest moment 98% din Plastsistem, față de 78,71% anterior. Dorel Goia, președinte al Consiliului de Administrație Teraplast: ”Decizia de achiziție a venit în contextul strategiei de consolidare a Grupului Teraplast. Business-ul Plastsistem este al doilea ca mărime în Grupul Teraplast, după linia de business Instalații & Amenajări, și suntem convinși că va aduce plus valoare la nivel de Grup, atât din punct de vedere comercial, cât și din punct de vedere al indicatorilor financiari”.

La nivel consolidat, Grupul Teraplast estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 448,64 milioane lei și un profit net de peste 25,74 milioane lei. Conform estimărilor din bugetul de venituri și cheltuieli, EBITDA se va cifra anul acesta la aproximativ 48,92 milioane lei.

 

Foto: Teraplast

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS