Actualitate

Testările elevilor continuă. Săptămâna aceasta, marți și vineri

Testarea elevilor nu a fost suspendată şi nu a fost luată în discuţie această posibilitate, precizează Guvernul, adăugând că testarea se va face de două ori pe săptămână, luni şi joi sau marţi şi vineri, în funcţie de disponibilitatea testelor. Săptămâna aceasta, elevii vor fi testaţi marţi şi vineri.

”Testarea elevilor nu a fost suspendată şi nu a fost luată în discuţie această posibilitate. Din cauza întârzierilor în livrarea materialelor, s-a decis schimbarea temporară, pentru săptămâna 13-17 decembrie, a zilelor în care se vor efectua testele, astfel încât acestea să aibă loc în zilele de marţi şi vineri în loc de zilele de luni şi joi”, anunţă Executivul. 

Vineri, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud anunța că, în urma aplicării testelor de salivă la elevi, nu au fost raportate cazuri pozitive. Toate unitățile de învățământ din județ funcționează cu prezența fizică a elevilor la școală. Testarea Covid a elevilor se realizează acasă pentru marea majoritate a unităților de învățământ din județ. Pentru trei unități de învățământ s-a optat ca testarea să fie realizată la școală și pentru alte patru în regim mixt. În funcție de cazurile de preșcolari/elevi infectați cu Covid-19, grupele/clasele respective întră în scenariul de funcționare online. La nivelul județului există 2 formațiuni de studiu (grupe/clase) care își desfășoară activitatea online.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS