Actualitate

Cât timp se va putea schia fără probleme, când se aprinde nocturna, cum puteți ajunge la Pârtia Cocoș

INTERVIU Primarul Bistriţei Ovidiu Creţu a vorbit, într-un interviu acordat Timp Online, despre Pârtia Cocoș, explicând cât timp se va putea schia fără probleme potrivit prognozei meteo, cine va avea acces la telescaun, când va fi aprinsă instalația de iluminat nocturn și cu ce pot ajunge bistrițenii în Wonderland.

Toată lumea s-a întrebat de ce nu se deschide Pârtia Cocoş din moment ce avem zăpadă.

Pentru un derdeluş pe care să ne dăm cu sania nu avem nevoie de prea multe amenajări. Ne putem duce cu sania sau cu schiurile, dar schiază pe derdeluş puţină lume şi nu se uzează foarte tare. O pârtie pe care schiază sute de schiori trebuie să aibă o bază foarte solidă, zăpada să fie tasată, iar o ninsoare naturală de 20 de centimetri nici pe departe nu e suficientă. Noi mai avem nevoie la Pârtia Cocoş de încă două nopţi pentru a produce zăpadă artificială şi, din fericire, cele două nopţi sunt cea care urmează şi cealaltă când temperaturile vor scădea sub minus 5 grade. Asta ne determină ca deschiderea pârtiei să o putem realiza vineri dimineaţa la ora 9.00. Pârtia are toate condiţiile, vom face deschiderea pentru perioada de zi, adică de la ora 9.00 la 16.00, iar nocturna o să o deschidem de luni seara pentru că nocturna am realizat-o pentru acei cetăţeni din Bistriţa care merg dimineaţa la muncă, iar după-amiaza vor să petreacă 2-3 ore pe pârtie. În week-end, cei care doresc să schieze o pot face în timpul programului normal. Cel puţin după prognoza meteo, circa zece zile nu vom avea probleme şi o să putem schia.

De ce nu s-a putut deschide până acum? 

Condiţiile în care se poate deschide o pârtie sunt: să aibă covorul de zăpadă de 15 centimetri bătut şi trebuie să se facă baterea zăpezii pe terenul îngheţat. Noi nu am avut condiţiile până acum. În zona de curbă necesarul de zăpadă trebuie să fie mai mare, undeva la 25-30 de centimetri astfel încât cei care rad zona respectivă cu schiurile sau cu placa să nu ajungă la iarbă. Aş fi vrut să deschid această pârtie acum 5 ani sau 10 ani, dar nu îmi pot permite să deschid pârtia de schi într-o zi şi să o închid a doua zi. Ceea ce vrem să facem – temperatura ne şi permite – să o deschidem şi să o ţinem deschisă până când ploaia va topi zăpada. Ceea ce facem acum nu e nici pentru o zi, nici pentru o săptămână, ci pentru foarte mult timp de aici înainte.

Cum se va realiza accesul pentru cei care nu au maşini? 

Noi am prelungit traseul în zona respectivă prin Hotărâre de Consiliu Local, dar nu l-am activat pentru că nu a fost necesar, dar începând de vineri va circula un microbuz. Cel mai simplu pentru noi, şi aşa am discutat cu domnul Melente Horoba, directorul Transmixt, ca dintr-o staţie 1 sau 2 din Unirea, un microbuz să preia şi să facă legătura cu pârtia de schi. E varianta cea mai simplă. Un microbuz care să poată transporta şi schiurile pentru că cel puţin în această etapă vom permite numai schiorilor să urce cu telescaunul fiindcă urcarea şi coborârea celor care nu au schiuri încetineşte ritmul telescaunului.

Aşadar, nu se vor putea plimba oamenii cu telescaunul. 

Nu, nu vom permite acum. Sigur că va urma şi acest lucru, dar, în momentul în care eu presupun că vor fi mai mult de o sută de oameni la coadă să urce, să reduci ritmul ca să poată 10-15 oameni care vor să vadă nu este în regulă. Acum vom merge pe varianta schiat.

Cei care nu echipament vor avea de unde să îşi închirieze? 

Noi am scos spaţii la licitaţie pentru cei care asigură alimentaţie publică şi închiriatul schiurilor. Şi-au dus echipamentele acolo. Va fi un loc din care se vor putea închiria cel puţin schiuri şi clăpari şi posibil căşti.

Faceţi o deschidere festivă, coborâţi dumneavoastră pe schiuri? 

Nu va fi o deschidere festivă. Probabil că voi coborî, dar nu am aceste ambiţii să cobor eu primul pârtia. Probabil că o vom face câţiva, oficialităţi, dar nu va fi panglică. Pârtia respectivă este construită în special pentru copiii Bistriţei, în special pentru ei, dar asta nu exclude celelalte categorii de cetăţeni.

Mulţi au spus că nu se deschide pârtia pentru că nu sunteţi dumneavoastră acasă. V-au fost aduse și alte acuzații…

Nu vreau să comentez niciun fel de acuzaţii ce mi-au fost aduse, nici nu mă interesează. Dacă am fi putut porni pârtia alatăieri o porneam alatăieri, dacă o puteam porni azi, o porneam azi, dar ne mai trebuie încă două nopţi de făcut zăpadă, iar după ce faci zăpadă, în ziua respectivă nu poţi schia pentru că trebuie întinsă cu ratrakul. Din fericire, specialistul nostru sau, mă rog, conducătorul ratrakului s-a specializat şi nu mai trebuie să-l aducem pe cel de la Şuior sau Braşov să facă. Rezolvăm problema asta aici. Nu am ţinut cont de niciun fel de alte considerente decât schiatul practic pe pârtie. Acum, după zece ani, cred că se cunoaşte că nu am avut ambiţii de a face lucrurile cu pompă. Întotdeauzna am avut simţul măsurii, ne-am bucurat că am realizat lucrările, am scos obiceiul tăierii de panglici pentru că devenise obsedant în legislaturile dinaintea mea. Cred eu că lucrurile se vor desfășura în condiţii bune la pârtia de schi. De aceea, profit de acest interviu să invit cetăţenii să participe la deschidere, dar nu la deschidere, ci pur şi simplu să vină la schi în Bistriţa pe pârtia Cocoş. Taxele sunt afişate. Nu este gratuitate pentru deschidere. Noi o deschidem aşa cum ar face orice altă firmă în mod normal, firesc.

Trebuie să fie profitabilă această pârtie sau e o investiţie de utilitate publică?

Am exprimat de foarte multe ori un principiu în care am spus că serviciile care nu sunt date de privați trebuie să le asigure autoritatea publică. Nu numai în domeniile sportului, turismului, ci și în alte domenii. Pentru noi, ca municipiu, nu am făcut o investiție din care să facem un profit pentru a asfalta o stradă. Nu ne-am gândit la treaba asta, profitul este sănătatea oamenilor. Am văzut în străinătate, în Austria de exemplu, că elevii care termină clasa a IV-a trebuie să știe să schieze, orele de sport sunt direcționate în acest fel. Am văzut în orașul nostru partener Wiehl, care are 20.000 de de locuitori, patru bazine de înot. Elevii care termină clasa a VIII-a trebuie să știe să înoate. Asta înseamnă sportul la ei și eu visez la faptul că elevii de clasa a IV-a din Bistrița vor trebui să știe să schieze. Iarna asta a fost o excepție, foarte cald, dar în situația în care suntem acum o săptămână de ger face să schiem după aceea toată iarna fără probleme. Deci nu am făcut-o pentru a obține profit, rolul administrației nu este de a face societăți care să concureze mediul privat. Noi facem acele dotări pentru a da serviciile care nu sunt asigurate de mediul privat. Dacă un privat ar fi făcut o astfel de investiție, cu certitudine prețul actual de 30 de lei pe zi pentru un adult ar fi fost probabil de cinci-șapte ori mai mare. Nu este cazul la noi, nu asta urmărim, dar investiția determină dezvoltarea zonei. Nu faptul că terenurile și-au schimbat destinația, sunt cereri și pentru pensiuni și vor fi în continuare. Impozitele pe care le luăm în plus pentru aceste lucruri vor determina amortizarea pârtiei.

Cât a costat pârtia?

Este vorba de 4 milioane de euro, nu de 7 cum s-a vorbit.

Aveţi vreun regret personal că s-a tergiversat atât acest moment al deschiderii pârtiei?

Sunt multe lucruri pe care le regret referitor la această pârtie, la faptul că nu am putut să facem pârtia în urmă cu 6-7 ani, că nu am putut să o introducem pe lista proiectelor cu finanţare europeană din perioada 2007-2014. Atunci era posibil. Sunt regrete referitor la calitatea proiectării pârtiei. Noi chiar nu am ştiut. Am cerut toate avizele, dar, la proiectarea pârtiei, cred eu că ar fi trebuit să se vină cu câteva elemente de supradimensionare, ceea ce nu s-a întâmplat. De aceea nu am reuşit anul trecut să facem zăpadă cu toate că temperaturile au fost negative pentru că am avut nenumărate probleme la punerea în funcţiune a instalaţiei de făcut zăpada, respectiv cablu de alimentare cu energie electrică, pompa de baza râului şi celelalte, dar am reuşit să le rezolvăm şi să ne şi organizăm. În bună parte administrăm noi (Primăria Bistriţa -n.r.), mai puţin telescaunul, unde ne trebuie oameni de specialitate, dar cred că de la anul vom rezolva şi această problemă intern, deşi toţi cei care au astfel de pârtii şi cu care am vorbit ne-au recomandat să facem administrarea extern. Ne-am dat seama că e o problemă delicată pentru că trebuie să ai angajaţi oameni chiar dacă nu lucrează. Atunci, pentru o firmă privată, nu e o chestiune chiar simplă să ţină oamenii neplătiţi.

22 comentarii

  • Pai nu te interesează nimic , voi va-ti umplut buzunarul. Doamne că arata ca un (…) acest primar. Îmi este scârbă când vad astfel de indivizi. comentariu editat

  • Și întrebarea “ ați fost in concediu cu mașina de serviciu ?” de ce lipsește din acest interviu ?
    Sau “v-ați petrecut concediul împreuna cu Tanase?”!
    Plătitorul de impozite are dreptul la răspunsuri clare la aceste întrebări !

    • Această întrebare sau mai multe puteam adresa în următoarele condiţii:
      1) aveam certitudinea că fotografia a fost făcută în ziua în care primarul era în concediu (există setări pe aparatele foto care indică clar ziua, ora), dar nu am. E o fotografie de pe Facebook şi nu ştim cine, unde şi când a făcut-o. Nu mi-a fost furnizată mie direct, deci nu cunosc sursa. Nu am putut verifica această informaţie, ca urmare am prezentat faptele aşa cum le-au relatat alţii pe Facebook.
      2) îl vedeam pe Ovidiu Creţu la volan îmbrăcat în echipament de schi sau coborând şi scoţând schiurile din sau de pe maşina BN 01 ADP, dar nu am văzut nicio imagine în acest sens nici cu dânsul, nici cu alt membru al familiei sale şi nici cu alte persoane pe care le enumeraţi. Am văzut două maşini pe o şosea, fotografiate din spate.
      Cei care au dovezi verificate din mai multe surse, că aşa se cere în meseria noastră când faci dezvăluiri, să le prezinte. Statul român are numeroase instituţii de control şi anchetă, plătite cu mulţi bani, drept urmare, dacă aveţi dumneavoastră acele dovezi, prezentaţi-le la Poliţie, Parchet, DNA şi cereţi să se aplice legea.

  • Astai marea problema a postacilor,Cretu in Austria,de partie vad ca nu mai au ce zice ca sant deja ridicol.Astias carcotasii care nu au nimic in comun cu realitatea.Daca se face ceva dece se face,daca nu se face de ce se face.Chiar nu cred ca ai mai baga cineva in seama.Sper ca cei care nu au posibiltatea sa se plimbe pe la Toplita,Carei etc.sa poate sa schieze si la noi,in rest sa auzim de bine.

    • Pana sa fie ridicol nu stiu cine… ei sunt cei cu musca pe caciula!!!! De ce nu raspunde la intrebari??? De ce nu clarifica??? Sau e ancheta in curs si nu poate spune nimic din dosar????
      Oricum partia nu i deschisa inca…. restul sunt povesti repetate de mincinosi!!!!

    • Mishule, primarul a utilizat un bun public (masina de serviciu) in interes personal (concediu de odihna), e legal si moral? Pune mana pe harta sa vezi unde-i localitatea Carei (zona Campiei de Vest). Daca si Careiul are partie de schi, atunci Oradea si Aradul pot sa-si amenajeze cu „siguranta” si ele. Ai dat-o de gard. Daca esti votantul primarului, nu mai mira faptul ca faci confuzie intre Carei si Cavnic. Pentru cei de teapa ta, Guvernul ofera solutii de invatamant in programul „A doua sansa”. Succes, pupincuristule. Se pare ca tie iti plac sporturile de iarna (in special curling) sau bowling. Ce zici?

  • Ok, inteleg ca Bistrita e oras mic, toata lumea cunoaste pe toata lumea, nu stii cand ai nevoie de o usa deschisa, nu stii cand te lovesti de cineva sau ceva. Dar, ca ziarist, ai obligatia sa sfredelesti dupa adevar, nu neaparat dupa scandal, dar dupa adevar. Iar intrebarea „Cine se afla in masina cu numarul BN-01-ADP fotografiata in data de, pe autostrada austriaca?” era o intrebare perfect legitima. As indrazni sa spun, o obligatie jurnalistica. Si bistritenii care platesc taxe si impozite meritau sa primeasca un raspuns. Altfel, scuzati-ma, dar nu e jurnalism, e o prezentare cosmetizata a faptelor. Oricum, pentru cine stie sa citeasca printre randuri, chiar si raspunsul in doi peri dat de primar spune multe 🙂 Practic, el a raspuns, iesind in fuga pe usa din spate dupa ce a aratat degetul mijlociu. Dar frica gratuita nu are ce sa caute in jurnalism.

    • Stimate domn, când acuzi trebuie să ai dovezi. Eu nu am aceste dovezi la acuzaţiile pe care le faceţi dumneavoastră. Când am avut dovezi, am făcut anchete pe care mi le-am asumat. L-am întrebat dacă vrea să comenteze ce s-a discutat în spaţiul public, iar răspunsul l-aţi putut citi. Altceva nu mai am de adăugat. Să o facă cei care ştiu mai multe şi au dovezi.

    • O intrebare nu e acuzatie. Fotografia exista, e reala? Ca doar ati publicat-o. Aia e dovada ca masina a fost pe autostrada respectiva. Intrebarea era cine se afla in masina. Ca nici eu nu am acuzat de nimic, doar am intrebat. Primarul este platit din banii nostri, este mandatat sa administreze urbea. Este, fara nici o exagerare, angajatul nostru. Masina aia, daca e a primariei, e masina noastra. Sediul primariei e al nostru, al tuturor. Stiu ca a devenit normala folosirea bunurilor publice in interes personal, dar asta nu inseamna ca nu am voie sa cer socoteala.

  • Nu va fi o deschidere festiva cu siguranta. Va fi o deschidere pentru oficialitati pentru ca vineri, lumea e la serviciu de la 9 la 16 si copii la scoala. Joi ar fi fost zi libera dar oficialitatile sunt ocupate sa joace hora reunirii pesedeului si sambata ar fi libera dar s-a optat pentru vineri. Si nocturna de luni, daca o mai fi cazul. Ca de maine le era greu. Mai lipseau 0,5 cm de zapadă langa stalpul 5. Vineri se vor da pe schiuri oficialitatile si presa. Dar treaca de la noi. Am asteptat atata, las’ sa se dea ei singuri pe partie vineri. O sa ne uitam la poze si-o sa comentam.

  • Cu certitudine, tov. Cretu si familia Tase au fost impreuna in Austria la ski. Cele doua masini fotografiate anterior au fost vazute ieri, pe la pranz, in apropiere de Oradea, venind de la vama.
    Pe de alta parte, in urma contractelor cu primaria, anul trecut, Tase si-a cumparat Touaregul BN37EUR.
    Asa ca, pentru prosperitatea familiilor Cretu si Tase, va rugam sa mergeti sa va achitati taxele si impozitele datorate bugetului local al primariei Bistrita si veti primi o bonificatie de 10%. Hai Alandala&co cu argumente pertinente. Pe de alta parte, alti decizionali din CJ pleaca zilele astea la ski in strainatate si nu vor participa la taierea panglicii impreuna cu tov. Cretu la partia Cocosh.

  • Tarifele publicate cu mare pompă, de câteva ori, dacă nu mă înşel sunt pentru o zi, o zi are 24 de ore, iar unii folosesc pîrtia (dacă o vor putea folosi ?) doar trei ore, v-aţi gândit probabil să emiteţi „bilete de participare la tombolă” pe ore, adică tariful/zi împărţit la 24 pentru o oră, că doar nu credeţi că cineva e nebun să stea pe pârtie 24 de ore. Aşa ar fi logic. În al doilea rând, tarifele s-au stabilit în funcţie de cheltuielile efectuate pentru toate elementele serviciului pus la dispoziţia publicului amator, deci toate trebuie să funcţioneze, inclusiv telescaunul, că doar face parte din „tacâm”, bineînţeles raportate la faptul că „marea realizare” s-a făcut pe bani contribuabililor şi a nepoţilor acestora, prin împrumutul angajat în numele contribuabililor, deşi nu i-aţi întrebat, dacă sunt sau nu de acord cu aceest lucru. Aşa ae fi procedat un „angajat” cinstit, care ţine la „titlul, fotoliul” funcţia deţinută vremelnic. Aş dori să răspundeţi la întrebările puse, nu aşa cum aţi procedat cu scrisorile ce vi le-am adresat direct şi n-am „căpătat” nici un răspuns (se poate verifica şi se şi verifică prin răspunsul dat la întrebarea doamnei Cristiana Sabău, respectiv cum comentaţi acuzaţiile ce v-au fost adresate ?) Iată răspunsul în citatul următor din interviu: Nu vreau să comentez niciun fel de acuzaţii ce mi-au fost aduse, nici nu mă interesează”.
    Ba da domnule primar, trebuie să vă intereseze, deoarece prin votul celor câţiva, prin care v-aţi propulsat pe fotoliul de primar, aţi primit să răspundeţi în faţa tuturor contribuabililor municipiului Bistriţa, de faptele şi actele întreprinse în numele celor care, conform regulilor democraţiei (aşa cum este la noi), „ca angajat” al acestora chiar şi cu un salar autoacordat din bugetul strâns din sudoarea frunţii cetăţenilor acestei urbe. Aşa, că era să uit, după trecerea perioadei de încasare a impozitelor, respectiv în luna aprilie, nu vă mai obosiţi să cheltuiţi nişte bani în plus din banii contribuabililor, trimiţând acele scrisori de mulţumire către cei care-şi fac cu cinste una dintre îndatoririle civice, că stricaţi „ovăzul pe gâşte” şi ovăzul e tot din sudoarea frunţii locuitorilor oraşului. Ar mai fi multe de spus, dar sunt sigur că „nu vă interesează” (citat din răspunsul domniei voastre) părerile celor mulţi al căror angajat sunteţi. Mai citiţi sesizările trimise pe adresa dumneavoastră prin poşta electronică (e-mail), chiar şi comentariile la diferite articole, referitoare la modul în care îşi fac datoria cei din administraţia locală, inclusiv dumneavoastră, până când aveţi ocazia, mai meditaţi la ele, şi mai răspundeţi la scrisorile ce vă sunt adresate, deoarece, după câte ştiu, există o normă legală, care vă obligă la acest lucru ! Mulţumesc.

    • :)))) No comment :))))) Plătești pe zi și stai cât vrei, așa cum e in orice țara civilizata, pe orice pârtie de schi. Habar nu aveți ce înseamnă o pârtie de schi (nu una de sanie) și va băgați in seama ca musca in …

  • După „buna tradiție” a patronilor, ziua liberă de sărbătoarea Unirii, va fi vineri! Încă n-am auzit, în Bistrița, o firmă care să dea liber pe 24 Ianuarie!

    • Puteţi spune ce vreţi oamenilor în faţă, nu ascunşi după pseudonime. Totuşi, suntem în 2018 şi cred că ar trebui să criticăm oamenii folosind argumente.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.