Sănătate

Tinereţe fără bătrâneţe: cum să ajungi la vârsta de 100 de ani

Centenarii americani dezvăluie care sunt factorii care i-au ajutat să atingă vârste venerabile şi care este secretul longevităţii.

Peste o treime din centenarii americani care au participat la un sondaj de opinie au afirmat că au ajuns la această vârstă înaintată datorită stilului de viaţă, 27% au spus că datorită genelor, iar 23% au evocat credinţa. Doar 9% dintre participanţii la sondaj şi-au explicat longevitatea printr-un simplu noroc.

Mulţi dintre longevivi au recunoscut de asemenea că la un moment dat în cursul vieţii au făcut un efort conştient de a mânca sănătos, de a limita consumul de alcool şi de a evita fumatul. Totodată, jumătate dintre ei au luat hotărârea de a face exerciţii fizice în mod regulat şi de a combate stresul cu care confruntau.

Sondajul a mai arătat că, deşi aceştia au trecut prin două războaie mondiale şi au fost martori la inaugurarea explorării spaţiului şi la naşterea internetului, 44% dintre ei consideră că inovaţia cu cel mai mare impact asupra vieţii lor a fost frigiderul electric, urmat de televizorul color.

Computerele personale şi internetul figurează mult mai jos pe lista descoperirilor despre care centenarii americani sunt de părere că le-au influenţat în mod semnificativ vieţile, dar, conform noului studiu, 13% dintre ei au acces la internet, 6% au trimis e-mail-uri şi au folosit motorul de căutare Google, 3% au folosit reţeaua de socializare Facebook şi alţi 3% au trimis sms-uri şi au folosit aplicaţii pe telefoane inteligente.

Participanţii la sondaj au mai fost întrebaţi ce ar alege dacă ar fi să retrăiască un deceniu din viaţă, iar părerile au fost împărţite: 18% au spus că ar opta pentru anii 50, în timp ce alţi 12% au preferat anii 20. Cel mai nepopular deceniu din ultimul secol l-au reprezentat în orice caz anii 80.

Aproape jumătate dintre participanţii la sondaj au afirmat că cel mai bun sfat pe care l-ar da celor din generaţia ‘baby boom’, ajunşi acum în jurul vârstei de 65 de ani, ar fi să petreacă mai mult timp cu familiile lor, scrie Agerpres.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS