Politică

Tinerii liberali bistriţeni au participat la seminarul „Instituţii Europene – rol şi responsabilităţi”

Acest eveniment face parte dintr-un program organizat la nivel naţional de către TNL, prin care se urmăreşte creşterea înţelegerii funcţionării instituţiilor europene de către tineri, care mai apoi să devină multiplicatori ai informaţiei în comunităţile lor.

În data de 23 octombrie, o delegaţie formată din 8 studenţi liberali au participat la seminarul intitulat „Instituţii Europene – rol şi responsabilităţi” organizat în colaborare cu Organizaţia de Tineret a PNL Cluj-Napoca. Acest eveniment face parte dintr-un program organizat la nivel naţional de către TNL, prin care se urmăreşte creşterea înţelegerii funcţionării instituţiilor europene de către tineri, care mai apoi să devină multiplicatori ai informaţiei în comunităţile lor.

Din agenda întâlnirii, principalele subiecte dezbătute au fost: „Cum funcţionează Uniunea Europeană?”, „Provocări actuale ale calităţii de membru a României”, „De ce este importantă calitatea de membru în cadrul U.E.?”, „Provocări cu care se confruntă România şi U.E. în contextul globalizării”. La dezbateri a fost  prezent şi Marius Nicoară, preşedintele PNL Cluj.

Plecarea tinerilor din Bistriţa s-a aflat sub coordonarea celor doi preşedinţi ai TNL şi CSL Bistriţa-Năsăud, Samuel Coman, respectiv Adrian Solcan.

Întregul eveniment a fost finanţat de către Institutul de Studii Liberale.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS