Actualitate

Țintean: Consider sustenabil un proiect regional care să asigure întreg necesarul de apă

Prefectul Ioan Ţintean, în calitate de preşedinte al Comitetului de Bazin Someş-Tisa, a condus lucrările unei noi şedinţe a acestei structuri, care a avut loc la Cluj-Napoca. El a vorbit despre gestionarea corespunzătoare a apei, afirmând că în perioada următoare trebuie depuse eforturi pentru a muta centrul de greutate dinspre proiectele punctuale spre o coordonare regională.

2 tintean comitetAvând în vedere faptul că în această perioadă se sărbătoreşte un secol de la înfiinţarea primului Departament de Ape din România, primele puncte de pe ordinea de zi s-au axat pe istoricul instituţional al managementului apelor la nivel naţional, precum şi pe noile perspective în materie de management al apelor. De asemenea, s-a continuat avizarea hărţilor de hazard la inundaţii realizate, până în prezent, în cadrul proiectului ”Planul pentru prevenire, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor în bazinul hidrografic Someş-Tisa”.

Obiectivele acestui proiect respectă atât necesităţile imediate, cât şi cele pe termen mediu şi lung ale Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa, în ceea ce priveşte gestionarea unor fenomene extreme, precum şi atenţionarea celor responsabili cu eliberarea autorizaţiilor pentru locuinţe, în locuri supuse pericolului de inundaţii.

3 tintean comitetIoan Ţintean a insistat pe necesitatea gestionării corespunzătoare a apei – resursă finită şi vulnerabilă – afirmând că în perioada următoare trebuie depuse eforturi pentru a muta centrul de greutate dinspre proiectele punctuale spre o coordonare regională. ”Consider sustenabil un proiect regional care să asigure necesarul de apă al tuturor consumatorilor, plecând de la constatarea ultimilor ani că seceta tinde să devină un fenomen mai frecvent şi mai pregnant decât inundaţiile, aşadar, atenţie la crearea rezervelor de apă”, a subliniat preşedintele Comitetului de Bazin Someş-Tisa, în cadrul întâlnirii, potrivit unui comunicat remis de Instituţia prefectului Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS