Social

Titularizare 2025: Candidați mulți, posturi puține. Bătaie pe catedrele de …

Angajarea pe durată nedeterminată în învățământ atrage și anul acesta sute de candidați la examenul național de Titularizare. Dintre cei 779 de înscriși la concurs aproape jumătate sunt învățători și educatori, respectiv profesori de Educație fizică și sport.

Pentru cei care predau deja, examenul a început cu probele practice, orale și inspecțiile la clasă care au loc până în 27 iunie.

Proba scrisă va fi în data de 15 iulie la Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița și la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” Bistrița.

  • Posturi publicate pentru concurs – 942
  • Posturi vacante – 807
  • Posturi vacante complete – 288, din care publicate pentru ocupare pe perioadă nedeterminată – 120.
  • Posturi vacante incomplete – 519, din care publicate pentru ocupare pe nedeterminată 29.
  • Posturi rezervate – 135.

Potrivit Inspectoratului Școlar General, cei mai mulți candidați s-au înscris la:

  • Învățământ primar – 182 (181 limba română, 1 limba germană)
  • Învățământ preșcolar – 175 (173 limba română, 2 limba maghiară)
  • Învățământ antepreșcolar – 74 (72 limba română, 2 limba maghiară)
  • Educație fizică și sport – 55
  • Psihopedagogie specială – 39
  • Consiliere psihopedagogică – 19

Pentru a deveni profesor titular (cu contract pe perioadă nedeterminată), este necesară obținerea unei note de minimum 7 la proba scrisă. Pentru angajarea ca suplinitor (pe perioadă determinată), este suficientă o notă de minimum 5.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.