În proiect se prevede ”acordarea de despăgubiri în cazul vătămărilor corporale şi a daunelor materiale survenite în urma accidentelor provocate de căderea arborilor sau a unor crengi ale arborilor aflaţi pe domeniul public al municipiului Bistriţa, în intravilanul municipiului, persoanelor care au avut de suferit sau proprietarilor bunurilor avariate neasigurate în privinţă acestui risc. În scopul acordării despăgubirilor, Primăria Bistriţa va încheia anual contracte de asigurare pentru acoperirea riscului cu o societate de asigurări autorizată. Constatarea accidentelor va fi făcută de către Poliţia Locală. Evaluarea despăgubirilor cuvenite va fi făcută de către firma de asigurări în conformitate cu legislaţia în vigoare”.
”Dacă spaţiile verzi şi arborii din oraşe sunt protejaţi, nu acelaşi lucru se întâmplă cu locuitorii oraşelor şi bunurile acestora, neexistând reglementări exprese care să privească situaţiile în care survin vătămări corporale sau daune materiale în urma unor accidente provocate de căderea arborilor sau a unor crengi ale arborilor aflaţi pe domeniul public. Din acest motiv, între iubitorii arborilor şi iubitorii autovehiculelor apar sporadic contradicţii pe fondul unor evenimente izolate care se produc o data la câţiva ani. Este normal că mai devreme sau mai târziu şi copacii să moară. Acest lucru nu trebuie însă să conducă la decizii pripite prin care arbori maturi, cei care sunt cei mai valoroşi din punct de vedere ecologic şi peisagistic, să fie eliminaţi din interiorul oraşelor. Este de asemenea posibil că accidente să se producă cu toate precauţiile luate de către administraţia publică locală. Acest lucru nu trebuie însă să constituie un stres pentru locuitori. Situaţiile de acest gen trebuie gestionate corect la nivelul administraţiei locale şi în interesul tuturor cetăţenilor oraşului”, spune Alexandru Toniuc.
Consilierul municipal PER precizează că, prin acest proiect, cei afectaţi de căderea arborilor sau crengilor pot fi despăgubiţi rapid şi fără costuri deosebite pentru municipalitate în condiţiile în care se propune implicarea unei firme de asigurări: ”Riscul producerii unor accidente cu victime omeneşti este unul foarte mic. Căderea arborilor sau ruperea crengilor acestora se produce de obicei în timpul furtunilor. Or, într-un oraş, pe timp de furtună, oamenii nu se plimbă pe străzi sau prin parcuri şi în nici un caz nu îşi expun copiii. Oricum, şi aceste situaţii ar trebui prevenite prin amplasarea unor tăbliţe indicatoare de către administraţie, în parc şi chiar pe aliniamente în zone cu arbori seculari prin care oamenii să fie avertizaţi să nu staţioneze sub coronamentul arborilor în caz de furtună. În cazul maşinilor staţionate regulamentar în zone cu arbori sau a maşinilor aflate în traffc, surprinse de asemenea accidente, este normal ca societatea, comunitatea locală, care este beneficiara aportului arborilor la creşterea calităţii vieţii urbane, să suporte contravaloarea pagubelor provocate, fără a-i supune pe cei afectaţi la cheltuielile, aşteptarea şi stresul suplimentar pe care le presupune un proces cu municipalitatea. Propunerea face sens şi din punct de vedere economic dacă avem în vedere raritatea evenimentelor de tipul acesta şi costurile relativ mici pe care le-ar presupune o asigurare în acest sens, costuri incomparabil mai mici decât cele presupuse de înlocuirea prematură a arborilor sau toaletarea excesivă practicate până acum”.
Toniuc menţionează că modalitatea de despăgubire propusă, deşi rară în context naţional, nu este fără precedent, şi oferă exemplul Primăriei Sectorului 6 din Bucureşti. ”Despăgubirea justă şi rapidă a păgubiţilor în cazul căderilor de arbori sau de crengi va pune capăt dezbaterilor lipsite de obiect echivalente cu problema ”drobului de sare” din povestea lui Creangă şi va reduce în felul acesta şi presiunea pe care persoanele mai puţin raţionale o exercită pentru eliminarea sau ”toaletizarea” excesivă a arborilor din oraş. În felul acesta se poate instaura o pace durabilă între arbori şi oameni spre beneficiul tuturor”, crede liderul filialei judeţene PER.
acum o sa taie toti copacii pt a nu fi nevoie sa plateasca ….
Fara rost, astia nu mai au ce face si inventeaza gaura din covrig..
Oricum se plateau despagubiri, daca nu vroia Primaria sa plateasca era data in instanta..
Chiar isi curios, cum cuantifica d-nul Toniuc viata unui om sau mana lui. Sa spunem un milion de dolari pentru o mana amputata? cat a platit CNADR acelei fete… Sau 70.000 euro cat s-au platit despagubiri pentru fiecare mort din cazul Huidu? Asta da intrebare …
In afara unei Hotarari definitive si irevocabile a unei instante de judecata, Primaria nu avea o baza legala pentru a acorda despagubiri. Daca primaria are personal angajat sa o reprezinte in fata instantelor, cetateanul pagubit trebuie sa consume alti bani si sa piarda ani de zile pentru a-si obtine o eventuala despagubire. Ideea era ca, acolo unde lucrurile pot fi simplificate si accelerate, in interesul cetateanului, sa se procedeze operativ si convenabil pentru ambele parti cu implicarea unei firme de asigurari pentru evaluarea pagubelor si asumarea unei parti a riscului in limita unui plafon maxim cum se intampla in cazul oricarui contract de asigurare. Desigur accesul la justitie ramane deschis in continuare pentru orice persoana nemultumita. Afirmatia ca eu as avea pretentia sa cuantific despaguririle in cazul vatamarilor corporale este rautacioasa si gratuita neavand legatura cu propunerea facuta. Ea este insa in logica „drobului de sare” pe care am amintit-o si in expunerea de motive. De astazi propunerea, expunerea de motive si raportul serviciilor de specialitate ale Primariei care pot fi consultata pe site-ul primariei la sectiunea „Consiliul local”, meniul din dreapta „Materiale de sedinta”. Sunt multumit ca initiativa v-a starnit interesul si as fi bucuros daca, dupa consultarea materialelor de pe site, ati face propuneri pentru imbunatatirea acesteia in comisiile de specialitate sau chiar in sedinta de plen.
da asa este dl. Bulache. dar credeti ca dl. Toniuc s-a gindit inainte sa propuna adta ? a spus-o asa………
raule, iara iti umbla fleanca de pomana ?
Vi se pare că problema ridicată de dl. Toniuc este ”un stres pentru locuitori” ?
Este o falsă problemă sau cel puțin una aiurea. Credeți că în cazul unui incident de acest fel o să sară imediat primăria cu bani, cu ”pansamente să-ți oblojească rana” sau să îți ducă imediat mașina la reparat ? Să fim serioși! Veți fi la fel de stresați să primiți despăgubiri de la primărie, iar aceasta ar avea motive ”întemeiate” să taie și bruma de arbori ce au mai rămas.
Cred că mai mult ne stresează modul haotic în care se rezolvă în acest oraș problemele de infrastructură, de nereabilitarea construcțiilor istorice din centru istoric. Când spun asta mă gândesc la clădirile de lângă hotelul Coroana de Aur. Nu știu dacă au fost retrocedate sau nu. Cert este că primăria ar trebui să impună proprietarilor de clădiri din centrul istoric un termen limită de reabilitare. În caz contrar să fie amendat sau să se ridice dreptul de proprietate asupra clădirii dacă proprietarul nu este în stare să o reabiliteze. La fel și împrejmuirile de proprietate să die reabilitate (gardurile).
Aș pune și problema aspectului de-a dreptul inestetic al podurilor adăugate la blocuri, realizate din scândură. Sunt blocuri pe Decebal reabilitate termic, dar care și-au păstrat podurile fără nici o amenajare exterioară (placare cu ceva sau măcar o vopsire care ar fi avut și rolul de protecție a lemnului).
Ma bucur ca pentru dumneavoastra chestiunea ridicata de mine nu reprezinta un stress. In decursul timpului am constatat ca posibilitea avarierii masinilor in urma caderii arborilor de aliniament a fost folosita in mod repetat pentru efectuarea unor interventii nejustificate si la limita legalitatii in coroanele arborilor. La fiecare eveniment, chiar lipsit de orice urmari, sunt zeci de comentarii ale cititorilor care sunt preocupati ca pe masina lor ar putea sa cada o creanga si sa le produca daune. Asa cum aratam in expunerea de motive, exista exemple de data recenta in care administratiile locale au luat masuri de despagubire operativa cetatenilor, exemple pe care mi-as dori sa le urmam.
Chestiunile ridicate de dumneavoastra ma preocupa si pe mine si preocupa in egala masura si administratia locala. Fiecare situatie in parte din cele expuse are in spate o lunga istorie si v-as recomanda sa va adresati direct administratiei pentru a obtine raspunsurile complete si actualizate. Am ridicat si noi in repetate randuri aceste problem. Rezolvarea lor nu este la indemana unui singur consilier sau a unui grup ci presupune un ansamblu de masuri in cadrul unor politici locale implementate cu consecventa si fermitate.
In ceea ce priveste podurile, pregatesc un proiect de hotarare in acest sens. Desigur o sa mi se reproseze din nou ca nu e treaba mea, ca nu e o prioritate, un stress sau o problema ecologica, ca reprezinta o falsa problema etc. Multe din aceste poduri sunt intr-o situatie echivoca din punct de vedere legal unele neavand autorizatie de constructive sau neefiind prevazute in proiectele de reabiltare termica. Din punctul meu de vedere, si al partidului ecologist, se impune eliminarea tuturor invelitorilor din azociment, azbestul fiind un material de constructiv cancerigen, interzis in Europa.