Actualitate

”Topografii spirituale. Biserici de lemn din BN”

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud a organizat lansarea albumului ”Topografii spirituale. Biserici de lemn din județul Bistrița-Năsăud”. Proiectul susținut financiar din fonduri nerambursabile din bugetul județului Bistrița–Năsăud reprezintă o inițiativă a Fundației Culturale Nosa în parteneriat cu SC Blue Apple Concept SRL Bistrița.

Beneficiarii finanțării nerambursabile vin în fața publicului cu un film documentar de 55 de minute și un album impresionant care vorbesc despre câteva dintre cele mai importante bijuterii arhitectonice din lemn ale județului.

Evenimentul a avut loc la Casa Argintarului (Centrul German Bistrița), strada Dornei nr. 5.

Bisericile de lemn din județul Bistrița-Năsăud reprezintă, prin zestrea lor spirituală, prin valorile artistice și rezonanța lor istorică și memorialistică adevărate tezaure cu o valoare identitară inegalabilă. Percepute ca documente palpabile și grăitoare ale realităților istorice, sociale și culturale din trecutul acestei regiuni, ele vorbesc despre oameni, credință, identitate, tradiție și continuitate. Din aceste motive, păstrarea, conservarea și punerea lor în valoare trebuie să stea în atenția celor de astăzi, spune managerul Complexului Muzeal, Alexandru Gavrilaș.

1-topografii-biserici-blue 2-topografii-biserici-blue 3-topografii-biserici-blue 4-topografii-biserici-blue

Aici mai multe fotografii.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS