Actualitate

Tot mai mulţi părinţi din judeţ refuză să îşi vaccineze copiii. Cu cât a crescut procentul

Din cele peste 30.000 de doze de vaccin primite de Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud pentru imunizarea copiilor o treime au rămas neutilizate anul trecut, dovadă că şi în judeţul nostru tot mai mulţi părinţi nu au încredere în substanţele care, pretind medicii, i-ar feri pe copii de boli.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, pe parcursul anului 2015 în judeţ au ajuns 30.129 doze de vaccin, achiziționate centralizat de către Ministerul Sănătăţii şi destinate vaccinării copiilor, însă au fost efectuate doar 21.764 de vaccinări la copii. Aşadar, aproape o treime din dozele primite nu au fost utilizate.

Potrivit DSP, 93% este acoperirea vaccinală a copiilor născuţi în iulie 2013 şi sub 80% la copiii născuți în luna iulie 2014, ceea ce arată că numărul părinţilor care se opun vaccinării a crescut cu 13% de la un an la altul.

Chiar şi aşa, arată DSP, pe parcursul anului 2015 aprovizionarea cu vaccinuri a fost defectuoasă astfel. Au existat luni în care nu s-au putut asigura vaccinurile pentru copiii catagrafiați, nu s-a primit suficient vaccin pentru recuperarea la timp a restanțierilor şi nici pentru implementarea noului calendar de vaccinări (Tetravalent, dT).

Pentru vaccinarea antigripală s-au solicitat 17.000 de doze de vaccin gripal, conform necesarului din teritoriu, şi s-au primit 9000 de doze. Au fost vaccinate un număr de 3988 persoane din care 430 personal medico-sanitar și 3558 persoane din celelalte grupe la risc.

Pentru profilaxia tetanosului neo natal, au fost vaccinate cu vaccine tetanic un număr de 542 de gravide.

Refuzul părinţilor de a-şi vaccina copiii are la bază, de cele mai multe ori, o documentare a lor pe internet unde există diverse site-uri şi forumuri care asociază anumite boli ale copiilor cu vaccinarea. Pe aceste portaluri se arată că, de-a lungul timpului s-au înregistrat evenimente nedorite în urma vaccinării precum boli neurologice, deficit de concentrare, diabet, reacţii alergice şi boli autoimune din cauza, se pare, a conservanţilor din conţinutul vaccinurilor, precum tiomersalul.

Medicii încearcă să-i lămurească însă pe părinţi că prin vaccinare s-a reuşit eradicarea unor maladii care au provocat în trecut moartea a milioane de oameni. Ei explică însă că toate procedurile medicale sunt însoţite de riscuri, la fel şi vaccinarea, dar în instituirea acestor proceduri trebuie luat în seamă raportul beneficiu/risc.

Vaccinurile la copii au ca principale avantaje imunizarea şi protecţia împotriva bolilor. Totuşi, unele voci spun că sunt destule elemente – reacţii alergice, reacţii adverse, chiar vaccinare fără dezvoltarea imunităţii  -aşa încât se consideră că doar copiii mai mari, de la 2-3 ani în sus, au pregătit sistemul imun pentru a face faţă răspunsului la imunizare.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.