Actualitate

Tot mai mulți tineri, prinși la volan sub influența substanțelor psihoactive

Mai mulți șoferi au fost depistați de polițiștii rutieri, în week-end, conducând sub influența unor substanțe psihoactive. Toți s-au ales cu dosare penale, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Pe Drumul Național 17, pe raza localității Bața, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au oprit pentru control o mașină în care a fost identificat șoferul, un tânăr de 19 ani din Reteag. În urma testării cu aparatul drug-test, rezultatul a fost pozitiv cu privire la substanța metamfetamină.

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Suplai, care avea dreptul de a conduce pe drumurile publice anulat. Totodată, șoferul a fost testat cu privire la consumul de substanțe stupefiante, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței metamfetamină, impunându-se astfel transportul acestuia la spital în vederea recoltării de mostre biologice.

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au intervenit la un accident rutier pe strada Valea Jelnei. Au fost identificați cei doi șoferi implicați, respectiv un bărbat de 31 de ani, din Bistrița și un tânăr de 23 de ani, din Budacu de Sus. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv în cazul bărbatului de 31 de ani. Totodată, în urma testării cu privire la consumul de substanțe stupefiante, rezultatul a fost pozitiv în cazul aceluiași șofer în cazul substanțelor cannabis și amfetamină, fiind condus ulterior la spital pentru recoltarea de mostre biologice. În urma accidentului a rezultat rănirea șoferul de 23 de ani, cât și a două pasagere din autoturism.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS