Recomandări Social

O tradiţie de o sută de ani, păstrată la Spermezeu. Târgul de primăvară, sub semnul Centenarului

(FOTO) Mii de oameni de pe toată Valea Ţibleşului s-au adunat sâmbătă, 19 mai, la Târgul de primăvară al Spermezeului, un eveniment care se organizează de o sută de ani la aceeaşi dată, indiferent în ce zi cade. Anul acesta, fiind sfârşit de săptămână, au venit şi mai mulţi oameni ca de obicei, iar administraţia locală condusă de primarul Sorin Hognogi i-a întâmpinat în straie de sărbătoare.

 

La iniţiativa primarului Sorin Hognogi, un grup de elevi de la Şcoala Gimnazială Spermezeu, în frunte cu directoarea Voichiţa Ţermure, toţi îmbrăcaţi în costume populare, au purtat de la Primărie şi până în piaţă un drapel imens pe care scria „România 1918-2018. Sărbătorim împreună”,  spre bucuria oamenilor care i-au aplaudat şi le-au făcut multe fotografii.

 

Copiii au prezentat apoi un moment artistic, inclusiv o şezătoare, semn că tradiţiile sunt pe mâini bune dacă şi celor mici le este transmisă dragostea pentru ele şi respectul pentru costumul popular.

Primarul le-a mulţumit pentru efort şi i-a felicitat la rândul lui că păstrează frumoasele tradiţii din zonă, iar localnilor le-a spus, cu această ocazie, că se împlinesc 10 ani de când e primar şi de când a încercat şi reuşit să facă multe lucruri bune pentru ei. Inclusiv locul în care se ţine târgul e în curs de modernizare şi pavare, a spus primarul, aşa încât cel de toamnă să-i primească în condiţii mult mai bune.

Împreună cu colegii din Primăria Spermezeu, îmbrăcaţi toţi în costume populare vechi, primarul a spus că vrea să dea un exemplu consătenilor săi, aşa încât la următoarea ediţie a târgului şi alţii să-şi scoată din dulapuri frumoasele straie ţărăneşti şi să le poarte cu mândrie.

Reprezentanţii PNL, partid din care face parte şi primarul Hognogi, Robert Sighiartău – secretar general, Ioan Turc – preşedintele filialei judeţene, Stelian Dolha – prim-vicepreşedinte şi Jenor Beudean – secretar adjunct au transmis mesaje de felicitare primarului şi comunităţii.

 

Robert Sighiarău: „Mă bucur să văd că tradiţiile se păstrează în comuna Spermezeu. Am auzit că acest târg are peste 100 de ani. Anul acesta se împlinesc şi o sută de ani de la Marea Unire. Îmi doresc ca fiii şi fiicele noastre să poată sărbători şi ei un centenar, însă pentru asta noi avem o obligaţie ca şi cetăţeni ai României să ducem mai departe tradiţiile, să investim în copiii noştri, să le spunem cât de importantă este credinţa noastră, patriotismul. Sunt trist că, din păcate, copilaşii noştri pleacă din sate, din comune şi unii chiar din ţară. Trebuie să facem ceva să îi ţinem aici. Mă bucur că Sorin Hognogi a luat măsuri în acest sens: se dezvoltă comuna, se dau şi bonificaţii pentru naşterile de copialşi, 2000 de lei de persoană, un lucru extrem de bun fiindcă natalitatea scade. Eu îmi doresc ca această naţiune să crească, să se dezvolte, iar peste 10-20 de ani să ne vedem împreună la acelaşi târg”.

Ioan Turc: „Cel mai frumos cadou pe care Spermezeul poate să îl facă în Anul Centenar României sunt copilaşii şi oamenii maturi îmbrăcaţi în costume populare. Ne-au încântat privirile, i-am urmărit cu mare drag, ne-am adus aminte de copilărie. Ce faceţi dumneavoastră la Spermezeu e de natură să conserve tradiţiile şi să ne dea speranţe. Nu aniversăm doar 100 de ani de la Marea Unire, ci şi un eveniment special: 10 ani de când Sorin Hognogi a câştigat Primăria Spermezeu. Sunt 10 ani în care această comună a făcut progrese, 10 ani în care viaţa dumneavoastră a fost îmbunătăţită şi ne permitem să credem că, la Spermezeu, viitorul sună bine. România se simte bine azi la Spermezeu”.

Stelian Dolha: „Un steag pe măsura comunei şi a dumneavoastră. M-a impresionat gestul primarului şi al dumneavoastră. Mi-aş dori ca toate comunele din Bistriţa-Năsăud în Anul Centenarului să se comporte aşa: să aibă târg mare, să aibă oameni mulţi care participă, copii îmbrăcaţi în port naţional. Ce poate fi mai frumos decât asta? Fiţi mândri că sunteţi locuitori ai comunei, că aveţi un primar pe măsura lui Sorin Hognogi care a reuşit să schimbe faţa comunei şi să dea Dumnezeu să mergeţi înainte şi să fiţi model pentru tot ce înseamnă această vale şi judeţul Bistriţa-Năsăud”.

Jenor Beudean: „Am venit cu mare drag în comuna dumneavoastră, păstorită de colegul şi prietenul meu Sorin Hognogi. Mă bucur să vă văd uniţi şi împreună, vă doresc multă sănătate şi distracţie plăcută. Vă asigur de tot respectul meu”.

Despre Târgul de primăvară de la Spermezeu, primarul Sorin Hognogi a spus: „La târg la noi vin oameni de pe toate văile, şi de pe valea Negrileştiului, de la Zagra, din Uriu. E un târg tradiţional, vechi de peste o sută de ani, oamenii veneau la Spermezeu să îşi cumpere răsaduri, animale, acum se adună pentru a socializa. Mănâncă un grătar, stau de vorbă între ei. Noi purtăm straiele populare pentru a fi un exemplu pentru ei, exemplu de păstrare a tradiţiilor. În urmă cu 30 de ani, după ce se termina târgul, se făcea joc popular şi bal. Acum, aceste tradiţii au dispărut, dar noi am vrut ca în centrul satului să le organizăm un spectacol de muzică populară, să le descreţim frunţile, după care se întorc şi oamenii acasă”.

Primarul a spus că regretă faptul că Târgul de primăvară nu a găsit piaţa modernizată. „Mi-ar fi plăcut ca oamenii să calce pe pavaj, dar podul nu e gata, aşa că trebuie să aşteptăm finalizarea lui ca să ne putem ridica cu pavajul la înălţimea podului. Lucrările la pod se vor finaliza în două luni, iar apoi, într-o lună şi jumătate va fi gata şi piaţa. La Târgul de toamnă, în 9 septembrie, va fi modernizată piaţa”.

 

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS