Actualitate

TRAGIC O fetiţă de şapte ani din Nuşeni a murit după ce s-a tăiat într-o coasă

) O fetiţă de nouă ani din satul Nuşeni a murit, luni după-amiaza, după ce s-a tăiat într-o coasă din curtea casei părinteşti unde se juca împreună cu fraţii ei, eforturile medicilor de a o resuscita fiind zaharnice.

Medicul Letiţia Vlăduţiu care era de gardă de la Spitalul Orăşenesc Beclean unde a fost transportată fetiţa în regim de urgenţă a declarat luni seara că, din relatările familiei, Alexandra I. (şapte ani) şi cei doi fraţi ai ei se jucau în curte în apropiere de un şopron unde erau mai multe unelte agricole, inclusiv o coasă.

„Mama lor era în grădină şi culegea castraveţi, iar tatăl lucra şi el ceva. La un moment dat au auzit un ţipăt şi au găsit-o pe fetiţă într-o baltă de sânge. S-a împiedicat în coasă probabil. Şi-a secţionat artera femurală. Toţi membrii familiei sunt traumatizaţi nu am putut afla de la ei exact ce s-a întâmplat. Cert este că fetiţa a pierdut aproape tot sângele din corp. Au sunat la Ambulanţă, au adus-o la noi, am resuscitat-o două ore şi jumătate. Degeaba. A murit”, a spus Vlăduţiu.

Potrivit sursei citate, dacă ar fi fost cineva care să ştie să-i dea primul ajutor copilei şi să oprească hemoragia puternică, probabil că aceasta ar fi scăpat cu viaţă.

„Dacă aveau inspiraţia să cheme medicul din sat până venea Salvarea, acesta ar fi ştiut ce să facă să oprească hemoragia. Probabil că s-au speriat şi nu au ştiut ce să facă”, a declarat dr. Letiţia Vlăduţiu.

Potrivit sursei citate, în ciuda intervenţiei chirurgicale rapide a medicilor din Beclean, fetiţa nu a mai putut supravieţui.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS