Administratorul firmei Frasinul SRL, Traian Larionesi, crede că trebuie reanalizat proiectul de regionalizare a României și totodată desființate comunele cu câteva sute de locuitori.
La o întrunire cu mediul de afaceri organizată la Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud în care li s-a cerut managerilor să vină cu propuneri pentru relansarea economică post-pandemie, Traian Larionesi a spus că, în opinia sa, este oportună reanalizarea proiectului de regionalizare și desființarea comunelor cu câteva sute de locuitori.
Totodată, el a semnalat că se constată întârzieri în derularea procedurilor pe Programul Național de Dezvoltare Locală –PNDL, înregistrându-se întârzieri mari la plăți/decontări, rezultatul fiind neîncasarea banilor pentru lucrările deja efectuate. ”Este necesară urgentarea acestor plăți pentru susținerea activității firmelor”, a spus Larionesi.
În ce privește relația cu statul, managerul Frasinul SRL a semnalat că se impune luarea unor măsuri care să asigure achitarea concediilor medicale de către Casa de Asigurări de Sănătate întrucât există restanțe la aceste plăți chiar de 1 an.
Are dreptate, domnul Larionesi! De ce, atâtea comune, primari, consilieri, etc,., pe valea Bargaului, Sieului, Ilvelor, Somesului, pe câmpie, etc. Nici economic, nici rentabil, poate, doar politic!
Eu aș zice altceva, să fie obligați cei care au tăiat și defrisat munți întregi să planteze inapoi acea suprafață.
Sunt de acord cu obligarea defrișatorilor de-a reîmpăduri toate porțiunile de pe care au ras copacii. În privința regionalizării și descentralizării reale a serviciilor publice, fără nicio discuție, sunt întru totul de acord. Avem nevoie stringentă de o reformă administrativă, dar există premisele înfăptuirii sale? Există oamenii și autoritățile dispuse să facă așa ceva? Vor exista aceste premise doar în situația în care ne vom debarasa de vechea clasă politică, repet precum un papagal, nu cred că niște autorități, aceleași, dacă în 30 de ani nu au reușit să facă această reformă, vor reuși acuma. Cred că e exclus așa ceva. Poate lumea nu știe ce presupune o reformă administrativă reală, o astfel de inițiativă presupune reorganizarea completă a teritoriului, regândirea completă a organizării și funcționării serviciilor publice. Acest lucru ar duce la desfințarea a sute de unități administrativ teritoriale și a zeci, cel puțin, de instituții, comiții și comitete organizate în slujba și subordonarea acestora. Ce s-ar întâmpla? Păi gândiți-vă, toate aceste unități administrativ-teritoriale și instituții etc, sunt înțesate cu membri de partid ai celor două găști politice și a acoliților lor, cu pilele, relațiile și cunoștințele acestora, care, astfel și-ar pierde locușorul călduț de muncă și toate celelalte privilegii. Este posibil una ca asta? Vă explicați de ce nu se dorește atât de necesara reformă administrativă, foarte benefică pentru țară, societate și progresul acesteia, dar teribil de dăunătoare pentru ei? Să funcționezi pe un tip de administrație sau organizare teritorială complet demodată, care nu mai are nicio treabă cu nevoile reale ale cetățeanului și cu nevoia de progres al țării, este un act batjocoritor la adresa oricărui om de bună-credință și un act de sfidare la adresa țării. La ce avem nevoie de sute de orașe, orășele și municipii? La ce folosesc județele? Pentru ce avem nevoie de mii de comune, foarte multe dintre ele rămase în Evul Mediu? De ce avem nevoie de o sumedenie de tot felul de instituții care nu servesc în realitate la nimic? Pentru a servi intereselor clanurilor politice și intereselor grupurilor ce gravitează în jurul lor. Sunt atât de încrângați în sistem și sistemul în ei, încât o reformă administrativă este imposibilă a fi realizată de cele două clanuri politice , ale căror interese sunt paralele cu cele ale societății, își urmăresc propriul bine, fapt dovedit de 30 de ani. Cine mai are încredere în gogoșile vândute de către acestea, fie e naiv, fie are un interes, fie nu-l l duce capul să priceapă acest lucru. Deci, în contextul dat, NICIO șansă pentru reforma administrativă, din păcate!
Mai era unul, numit Ceaușescu, care vroia să desființeze satele românești. El spunea că le sistematizează. Explicabil: educația lui școlară consta în doar câteva clase primare. Europa, ca să-l împiedice pe proletcultist să-și pună în aplicare crima oribilă, a declanșat acțiunea „Les villages roumains”
Comparație total greșită. Ceaușescu dorea să „radă” cu totul satele de pe suprafața pământului. Aici se propune doar o reformă organizatoric-administrativă a autorităților care le conduc în prezent.
Bineînțeles că este o comparație total greșită: Ceaușescu rădea sate, nu păduri și în Africa Ceaușescu vâna elefanți, nu niște amărâte de antilope.
De cand Larionesi face politica? Cu ce influenteaza mediul de afaceri organizarea administrativa? De douazeci de ani tot aud despre acest lucru, nu exista campanie electorala in care sa nu se lanseze aceste probleme, iar cand ajungeau la puere mai infintau cateva comune, cu cateva sute de suflete. La liderii politici si mai ales la baronii locali, nu le convine sa-si piarda puterea si influenta locala, iar o reforma administrativ-teritoriala nu se poate face, numai declarativ si in scop electoral, fara schimbarea Constitutiei si vreau sa vad 2\3 din numarul parlamentarilor ca e deacord cu modificarile din Lege. Normal Constututia trebuie schimbata din temelii si venit cu ceva nou si modern si care sa si dureze cativa zeci de ani, daca nu sute.
România este incă un stat nereformat, la mai bine de 30 de ani de la Revolutia Română din Decembrie, 1989 si de la căderea comunismului . Aceasta este principala cauză a prelungirii starii de tranzitie, cu consecinte dezastroase pentru tară, in plan economic, social si cultural. Nici după aderarea la Uniunea Europeană in anul 2007 România nu a profitat prea mult din cauza lipsei de reforme interne. In primul rând atragerea de fonduri europene a fost scazută pentru că că România nu a fost in stare sa facă o reforma administrativ- teritoriala compatibilă cu structurile europene. Este vorba de regionalizare, pentru care nu era nevoie decât de vointă politică. Uniunea Europeană nu recunoaște caracterul de regiune, decat dacă ai minim 800.000 de locuitori. Dacă nu ai 800.000 de locuitori nu ești considerat regiune, deci nu poți să depui singur proiecte pentru fonduri europene, nu ești eligibil pentru niciun fel de proiect. In Romania, nici un județ din cele 40 nu îndeplinește condiția de a avea 800.000 de locuitori. Din această cauză, România pierde enorm de mulți bani europeni, fiindca totul depinde de Guvernul de la București unde lucrurile se miscă foarte greu. Si asta nu e totul. Numărul mare al judetelor actuale reprezintă o frână in calea dezvoltării din cauza sistemului birocratic excesiv. De aceea, ar fi extrem de utilă o initiativă legislativă privind regionalizarea țării .
Exista două căi de a face regionalizarea. Prima este prin revizuirea Constituției și introducerea „regiunii” drept categorie administrativ-teritorială ceea ce nu există astăzi în legea fundamentală din Romania. A doua cale este mai simplă si se poate face printr-o lege organică in care să fie prevăzută comasarea mai multor județe, ceea ce nu necesită modificarea Constituției. Aceasta presupune păstrarea denumirii de „Județ”, prevăzută in constitutie, numai că prin comasare din cele 41 de județe actuale vor rezulta un număr mai redus de unităti administrative, după modelul Poloniei, care a făcut reforma administrativă in1999, prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare judetelor de la noi) in 16 mari voievodate, pentru a corespunde cerintelor europene. Regionalizarea trebuie să aiba ca obiectiv esential descentralizarea si un grad ridicat de autonomie regională. Insă regionalizarea cu păstrarea judetelor nu rezolva nimic, ba dimpotrivă adaugă un nivel suplimentar de birocratie intre administratia centrală si cea locală. Solutia este extrem de simplă si ea presupune desfintarea actualelor judete si trecerea unor prerogative de importantă zonală, ale acestora la regiune, iar celelalte atributii judetene care au importantă locală, să treacă la primarii, unde sunt mai aproape de cetătean. Astfel, orasele si comunele mari vor putea primi mai multe atributii in timp ce comunele mici vor ramane cu functiile actuale. Această masură ar putea duce in timp rezonabil, la asocierea comunelor si nu la comasarea lor fortată, facută din birou după ureche.
In concluzie, „România normală” are nevoie urgentă de 3 tipuri de reforme si anume:
-reforma constitutională;
-reforma administrativ-teritorială;
-reforma morală, prin educatie.
15 ani n-ar trebui sa-i mai audă nimeni pliscul !
Paul, întru totul de acord. Dar cine dintre baronii celor două găști vrea să-și pieardă influența și controlul resurselor, care, evident că nu ar mai fi atât de disipate, putând fi mult mai ușor verificat modul lor de întrebuințare. Evident că regionalizarea constituie forma modernă de organizare, dar cu cine? Cu PSD? Cu PNL? Totuși, să manifestăm un moment de luciditate. Își strică ei jucăria care le vine atât de bine? Regionalizarea s-ar face pentru binele țării și al cetățenilor, deci, nu vizează interesul lor, ba dimpotrivă, le-ar afecta grav interesul. Și atunci de ce ar face-o? Dacă văd că supraviețuiesc fără a face nimic, ar fi culmea să se apuce de treabă, ar crește standardul de așteptare, doar nu-s nebuni să-și sape groapa singuri. Păi, suntem de 14 ani membru al Uniunii Europene, banii au fost cu duiumul la dispoziția țării, vă întreb ce proiect de anvergură a fost implementat în această perioadă? Unul cu adevărat serios.. Nu 10 km de autostradă terminați în 15 ani, tencuirea unui spital, asfaltarea unei străzi sau renovarea unui cinematograf etc. NICIUNUL! Și vă reamintesc, în toată această perioadă s-au aflat la guvernarea acestei țări ambele clanuri politice, ba chiar și în arhicunoscuta alianță USL. Care le sunt performanțele? Cu ce proiecte implementate și finalizate se laudă? De ce mai vin să ceară votul oamenilor? Pentru că oamenii sunt naivi și lipsiți de simț civic, responsabilitate, standarde morale etc, și îi votează de fiecare dată.
HOPA, CANDIDAT LA PARLAMENTARE DIN PARTEA PSD. GATA CU BUSTENII INTREGI, INTERZIS 10 ANI, SE BAGA IN PARLAMENT SA MODIFICE, VA DUCE CAPU, DAR VOTUL NOSTRU E MAI PUTERNIC.
In ce calitate ceri desfintarea de comune. vrei sa intri in politica cu acest slogan .Regionalizare exista in multe domenii, ce regionalizare doriti si care comune sa se desfinteze.\
Subscriu spuselor tale, ai perfectă dreptate Ovidiu!
Ce caută asta in politica? Ar fi bun in parlament și primar și președinte, unu care știe ce ii greul, un om cu suflet.
În general comentariile de mai sus sunt inspirate din realitate și de bun simț. Toate respectă prevederile art. 30 din Constituția României, privind libertatea de exprimare. Să nu uităm că politicul influiențează economicul și invers. Foarte bine că patronul unei mari firme din județ vine cu propuneri pertinente. Anacronică este postarea prietenului sub acoperire, de la miezul nopții, „Într-o țară normală”, poate în Coreea de Nord, ciocul mic că ți-l plombez pentru 15 ani. Expresia „cioc” în cazul de față este peiorativă.