Directorul general al grupului de firme Frasinul, Traian Larionesi, a declarat că logistica și forța de muncă pe care o are compania sa i-ar putea permite să aplice imediat pentru construcția de autostrăzi, însă există ceva ce o împiedică: băncile nu doresc să ofere scrisori de garanție de 10-15 milioane de euro.
”Cu autostrăzile e un subiect complicat. Pentru construcția de autostrăzi am putea aplica mâine. Avem logistica, forța de muncă calificată. Am făcut niște simulări și am văzut că, dacă am câștiga un tronson de autostradă, nu am găsit vreo bancă să ne dea o scrisoare de garanție. Toate companiile mari lucrează în parteneriat cu băncile ca să obțină garanții și asigurări și, cu toate suntem solvabili ca și companie, nu avem garanția că putem primi de la bănci scrisori de 10-15 milioane de euro: Nu este vorba de bani, ci de o hârtie. Am impresia că e un mod de a ne împiedica să ajungem acolo”, a spus Traian Larionesi pentru Timp Online.
Compania Frasinul are logistica și capacitatea de a turna 2.000 de tone de asfalt zilnic, ceea ce înseamnă 6 km finalizați pe zi, având două stații de asfalt și forță de muncă inclusiv din Vietnam.
”Am adus în 2019 30 de vietnamenzi. Aveau contract pe doi ani, în luna mai le-a expirat contractul, iar cinci au plecat. Ceilalți au rămas, sunt mulțumiți de salarii, le-a fost și frică să plece acasă știind ce se întâmplă în lume cu pandemia, așa că le-am prelungit cu încă un an contractele de muncă. S-au adaptat, muncesc, îi respectăm, totul e în regulă. Atunci când i-am adus, era o mare problemă cu forța de muncă în România. A venit apoi pandemia, s-au întors și mulți conjudețeni acasă, așa că forță de muncă avem, dar nu i-am neglijat nici pe ei”, a spus Traian Larionesi.
Grupul de firme Frasinul este unul dintre cei mai mari constructori de poduri, centuri ocolitoare, reţele de apă-canal, majoritatea în judeţele Bistriţa-Năsăud şi Satu Mare.
Înființată în 1999 ca să facă exploatare forestieră, compania Frasinul a migrat ulterior spre sectorul construcțiilor, civile și industriale, lucrând atât pentru stat cât și pentru mediul privat, iar după două decenii este unul dintre cei mai puternici actori locali în acest domeniu.
N-ar fi mai simplu s-o declarați drum județean cu mai multe benzi pe sens și să vă finanțeze județul din banii care-ar trebui trimiși la buget și să mai facă și el vreun dosar la UE?