Actualitate

Trandafirii pentru dulceață, cultivați cu succes la Bistrița

Trandafirii pentru dulceață, creați de cercetătorii români, pot fi cultivați cu succes și în zona noastră. O dovedește Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa care pune la dispoziţia celor interesați flori de trandafiri din soiul “Argeş 1”.

Acesta este un soi românesc, creat de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti-Mărăcineni, adaptat condiţiilor climatice din zona Bistriţei. Are o perioadă de înflorire începând cu luna mai până la sfârşitul lunii septembrie.

”Înfloreşte abundant, iar recoltarea se realizează zilnic. Pe lângă rolul estetic, florile (petalele) acestui soi se utilizează pentru prepararea produselor cosmetice, siropurilor, gemurilor, uleiurilor, tincturilor etc. Pentru comenzi va rugăm să ne contactați la nr. tel. 0740648623”, anunță instituția pe Facebook.

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa a continuat și anul trecut să testeze cum se adaptează arbuștii fructiferi în zona noastră și ce producții pot fi obținute de la ei. Așa se face că au fost plantate două noi soiuri de aronia: Galicjanka şi Viking. Au fost urmărite fenofazele arbuştilor fructiferi, procesele de creştere şi dezvoltare, rezistența plantelor la temperaturi scăzute şi la secetă, incidenţa bolilor şi a dăunătorilor pentru a putea fi stabilit potenţialul productiv al soiurilor.

”Rezultatele preliminare au indicat o rezistenţă bună a arbuştilor fructiferi studiați la temperaturile scăzute din timpul iernii şi seceta pedologică din lunile de vară (excepție afinul), nefiind înregistrate pierderi semnificative din aceste două cauze. Arbuştii fructiferi au avut o evoluţie bună în ceea ce priveşte dezvoltarea şi creşterea tufelor în înălţime, ceea ce a condus la producţii superioare anului precedent. S-au obţinut producţii de fructe la mur, aronia, soc, măceş, lonicera, goji şi trandafir pentru petale, iar calitatea fructelor a fost foarte bună. Incidenţa bolilor şi a dăunătorilor s-a aflat sub pragul economic de dăunare, efectul asupra producţiei de fructe fiind redus”, se arată în raportul de activitate al instituției.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS