Via Transilvanica. Primele 4 zile „Din calea fetelor”

(FOTO) Cinci voluntare de la Asociaţia Tăşuleasa Social au pornit pe urmele „fraţilor” pe Via Transilvanica şi s-au făcut ”los peregrinos”. „Cu harta și GPS-ul, verificăm marcajele de pe traseu, punctăm locurile de cazare, izvoare, sau alte zone de interes. Aceste informații adunate la un loc, vor fi puse ulterior la dispoziția drumeților”, au scris Ana, Kitty, Bianca, Patricia și Iulia-Alexandra pe Facebook. Iată un prim episod „Din calea fetelor”:

„Au trecut 4 zile din aventura fetelor pe Via Transilvanica!

Am pornit de la Tătaru înspre Grădinița, unde Tinovul Larion poate fi vizitat și admirat. Am urmat șinele de tren și am luat-o prin pădure, pe o cărare pe care am putut observa rămășițele unui drum austro-ungar. Călcam pe pietrele surori cu Calea Ferată, construită pe vremea Imperiului (fun fact: de la Ilva Mică până în Vatra Dornei există 9 tuneluri, 12 viaducte și 22 de poduri mari și mici, făcute în perioada Imperiului Austro-Ungar). Ne-am adăpostit de ploaie sub viaduct și ne-am continuat drumul. “Te duc, te-a duc” al trenului ne-a întors din drum și l-am salutat și pe el, înveselindu-ne. Am ajuns în Lunca Ilvei, la Pensiunea Rustică la Avram exact la căderea în forță a grindinei. Când s-a oprit ploaia, am mers la magazin în sat să ne aprovizionăm cu salamuri, pâine și ceva de uns pe ea pentru dimineață. La întoarcere am mers cu o turmă de oi și am primit ofertă de a ne face băcițe. Dacă genul acesta de viață înseamnă peisaje ca pe Via Transilvanica, am zice da. Ne-am dus totuși în paturile noastre.

În ziua 2, am părăsit Pensiunea Rustica la Avram din Lunca Ilvei și am pornit din nou la drum, tot căutând marcaje care să ne indice calea cea bună. Am avut o urcare abruptă și pernițele tălpilor începeau să se simtă cam umblate. Știam că drumul trebuia să se deschid într-o poiană largă, cu o stână unde ne aștepta un balmoș așa cum nu mai poți mânca în altă parte. Așa a și fost, din poiana lui Gălan ni se arătau munții Rodnei și Suhardul, Oușoru, 12 Apostoli, Călimanii în toată splendoarea lor, din cauza cărora ne opream mai des decât ar fi trebuit. Într-un final am ajuns la stână! Tisa și fiul ei, Tambur, ne-au lătrat fioros și urechile li se lăsau tot mai jos, până când în momentul întâlnirii ne-am salutat ca niște prieteni buni. Gazdele noastre ne așteptau cu blidele de supă grasă de găină, pâine de casă, apă rece, am mâncat și supă și friptură și totuși pofteam la balmoșul care fusese un subiect de discuție intens timp de vreo 5-6km (calculați în pași făcuți în bocanci, cu rucsaci grei în spate pe Via Transilvanica). Doamnele, care după mărturiile lor, au făcut sute de porții din acest fel de mâncare exotic și sofisticat, ne-au asigurat că “un, doi se face”. Credem că exact de la unu până la doi, am avut balmoș în farfurii, cu niște branză și smântână de la stână, altfel au mers cele 5 fete până acasă la Tășuleasa, destinația etapei cu numărul 2.

Ziua 3 și am părăsit Tășuleasa pe Drumul Romanilor, am refuzat niște căruțași bine intenționați, asigurându-i că deși nu suntem plătite, vrem neapărat să mergem pe jos până hăăăăt-departe în Bistrița-Bârgăului! Am salutat Căsaru, un munte cu o inimă în vârf, muntele Anuței noastre. Am avut o coborâre destul de lungă și șerpuită până la drumul județean DN17. În apropiere, la Valea Străjii, am mâncat o ciorbă de burtă la doamna Cornelia. Mai aveam noi de umblat, până la Brazii Buni! Am tot mers prin pădure, am întâlnit oameni faini, dornici să stea la o poveste, le-am zis că noi suntem doar începutul, că de acum înainte credem că tot mai mulți oameni vor trece pe acolo. Brazii Buni ne-au amăgit cu bunătatea lor că exact în capul muntelui a început o ploaie ambițioasă, deasă și cu bulbuci. Nicio geaca de la nicio firma adulată nu a reușit să ne păstreze uscate 10 km, cât ne-am prefăcut noi că ne ferim de ploaie sub crengile unur arbori tineri. Ne-a prins întunericul din urmă, un întuneric fioros, nesfârșit și străpuns de fulgere. Am ajuns să ne întâlnim cu un om bun (cum sperăm să întâlnim pe tot traseul) la cazare la Pensiunea Ony!Ude până la piele, înfrigurate, ne-am mirat de prezența a două piscine și a rândurilor de șezlonguri, pe care nu aveam să le folosim vreodată. În schimb, am folosit fiecare ușă de dulap, cuier, bucățica de pervaz pe post de uscător de haine. Hai că parcă trec durerile când pui capul pe pernă…

Ziua cu numărul patru, ziua de astăzi, am mers pe drumuri atât de faine: păduri de fagi, înalți de îți sucesc gâtul, izvoare cu apă rece, stâne cu ciobani de treabă, văcuțe cu priviri blânde, peri cu pere pădurețe și borne de marcaj Via Transilvanica. După un drum destul de greu, ne-a ieșit în cale prima bornă, sculptată de Iuliana Grădinaru, o super sculptoriță de 19 ani din Iași. Ne-am fotografiat lângă ea și am reluat cu și mai multă pasiune drumul până la Cabana Ocolului Silvic Dealu’ Negru. Am avut în continuare cer dramatic, impuns de raze de lumină angelice. Acum ne-am adunat în jurul mesei și stăm și scriem aceste rânduru. Mâine de la capăt, ne place atât de tare, vă promitem.

With love, Ana, Kitty, Patricia, Bianca și Iulia-Alexandra!”

credite foto: Patricia Zavacky