Operatorul serviciului de transport public în comun la Bistrița, Transmixt, anunță că elevii pot beneficia de gratuitate și face precizări cu privire la documentele care trebuie depuse:
”Dragi elevi din învățământul bistrițean, în baza noilor reglementări legale puteți beneficia de gratuitatea transportului public în municipiul Bistrița și cartierele aparținătoare. Gratuitatea se acordă pe cardul galben de transport care poate fi obținut de la dispeceratul Transmixt de pe str. Rodnei, zona gării.
Pentru obținerea cardului galben de transport, veți prezenta dispecerului de serviciu: copia lizibilă a carnetului de elev vizat prin ștampila pentru anul în curs, completat integral cu datele voastre, inclusiv numărul matricol și datele școlii emitente.
Pentru copiii între 5 și 7 ani, înscriși într-o forma de învățământ autorizat/acreditat, se va prezenta: adeverință emisa de unitatea de învățământ, în original, certificatul de naștere, în copie.
Cardul va fi încărcat cu călătorii gratuite nelimitate valabile 30 de zile pe orice linie de transport public.
Cardurile sunt nominale, netransmisibile și vor avea asociată în baza de date o imagine digitală a beneficiarului.
Poza o puteți prezenta la ghișeu pentru a fi scanată (și restituita) sau vi se vă face o poză cu dispozitivele sistemului de emitere carduri de transport.
Pentru cei care depuneți și cerere scrisă model anexat în link (https://www.facebook.com/groups/transmixtgrup/files), cardul poate fi încărcat cu călătorii gratuite pentru mai multe perioade de 30 zile până la orice dată anterioara finalului de an școlar, conform solicitării scrise, fără a mai fi nevoie să vă prezentați la dispecerat pentru reîncărcarea cardului.
De asemenea, ne puteți oricând solicita în scris anularea abonamentului/lor emise la cerere și neexpirate (aflate în perioada de valabilitate).
Cardul (imprimatul) costă 6 lei.
Cardurile emise până în prezent își mențin valabilitatea în condițiile descrise mai sus.
Cardul se validează la urcarea în mijlocul de transport.
Documentele se depun o singura dată într-un an scolar, în prima lună în care se solicită abonamentul gratuit”.
Adaugă comentariu