Actualitate

Transportatorii au continuat protestele pe şoseaua de centură (FOTO-VIDEO)

Zeci de camioane îngreunează din nou traficul pe şoseaua de centură a oraşului Bistriţa. În semn de protest faţă de preţul RCA şi neîncrezători că Guvernul va rezolva problema cu asiguratorii, şoferii circulă cu viteză mică pe drumul de 15 kilometri care trece prin zona industrială şi se rotesc prin sensurile giratorii, blocând aproape traficul în zonă.

Mihai Ban, unul dintre participanţi, a explicat pentru Timp Online că, Ordonanţa adoptată, miercuri, de Guvern nu i-a convins pe transportatori să renunţe la proteste.

„Ei vor să îngheţe preţul acesta mare, iar ca transportator român nu ai cum să te baţi cu cei din Ungaria, de exemplu, care au un preţ de 700-800 de euro. A rămas să calculeze ASF un preţ de referinţă după ce ani de zile nu au făcut nimic. Cei de la ASF nu ţin partea transportatorilor. Nu avem încredere că se va rezolva ceva cu această ordonanţă. La precedentele proteste au păarticipat în jur de 70-80 de camioane, acum va fi tot aşa. Vin pe rând fiindcă unii au mers la descărcat. Deocamdată, mergem cu viteză mică pe centură, dar ştiţi cum e, camioanele se mai strică şi vom ajunge la blocaj”, a spus el.

Anchidim Ani, alt transportator care a venit la protest, a declarat: „Guvernul a spus că se plafonează, dar nu la ce preţ. Nu ştim ce s-a plafonat, asta e problema. Am înţweles că la 18.500 de lei s-a plafonat preţul RCA, ceea ce e foarte mult. Eu zic că maxim 1000 de euro ar fi suficient, mai ales că, din banii ăştia, noi nu primim nimic. Dacă sunt daune, ne majorează asigurările şi tot noi le plătim. Ar trebui să se oprească nişte fraude care se duc prin service-uri. Noi suntem foarte afectaţi de această creştere nejustificată a RCA. Dacă împărţim preţul asigurării, cel de 18.500 de lei, e ca şi cum apare încă o rată de leassing lunară, e foarte greu de dus. Azi-mâine cred că închidem porţile şi tragem pe dreapta. Nu mai putem întreţine maşinile din cauza asta, o să se producă accidente”.

protest-rca-2 protest-rca-3 protest-rca-4 protest-rca-5

Referitor la protestul transportatorilor, Guvernul a emis următorul comunicat: ”Problema RCA trenează de multă vreme, din cauza incapacității instituțiilor responsabile de a gestiona această situație. După consultări cu transportatorii, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Consiliul Concurenței, Guvernul a adoptat ieri o ordonanța de urgență tocmai pentru a crea cadrul juridic care să permită  rezolvarea acestor probleme. Ordonanța reflectă solicitările transportatorilor, respectând legea și rolul tuturor instituțiilor implicate. Nu este în competența Guvernului să stabilească valoarea de plafonare a tarifelor RCA și este inadmisibil să i se solicite Guvernului acest lucru. Această chestiune trebuie clarificată de ASF. Guvernul nu se poate substitui instituțiilor care trebuie să-și asume responsabilitatea rezolvării disensiunilor dintre asiguratori și transportatori. Stabilirea prețurilor, cerere formulată azi în petiția adresată Guvernului, nu este în atribuțiile Executivului, ci în ale Autorității de Supraveghere Financiară, care are cadrul legal să intervină”.

Guvernul a aprobat miercuri ordonanţa privind RCA, ce include îngheţarea preţului primelor de asigurări obligatorii pentru o perioadă de şase luni. Premierul Dacian Cioloş a declarat la începutul şedinţei de Guvern că, după mai multe discuţii avute cu ASF, cu asiguratorii şi cu transportatorii, s-a ajuns la concluzia că ”soluţia cea mai bună şi cea mai rapidă pentru a rezolva această problemă care trenează şi care riscă să pună în dificultate sectorul transportatorilor din România” este o ordonanţă de urgenţă. El a amintit şi de proiectul de lege existent în Parlament, iniţiat în aprilie.

Cioloş a ţinut să menţioneze că situaţia nu a fost generată de Executiv. ”Avem în România ASF, care are responsabilitatea de a supraveghea şi instituţiile de asigurări obligatorii. Acolo ar fi trebuit luate măsuri pentru a se evita situaţia de momentul de faţă, de conflict”, a conchis Dacian Cioloş.

Transportatorii au spus că nu renunță încă la proteste deoarece directorul ASF, Mişu Negriţoiu, nu a explicat foarte clar cum va transpune în ordonanța de urgență a Guvernului în măsuri clare.

protest-rca-6 protest-rca-7 protest-rca-8 protest-rca-9

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS