Actualitate Recomandări

Trei instituţii din MAI, alături de Asociaţia OM la Semimaratonul Bichigiu care are scop umanitar

(FOTO) Peste 125 de persoane s-au înscris deja la semimaratonul care va fi organizat, sâmbătă, la Bichigiu de Asociaţia Oraşul Mariei, iar alte peste 130 la proba de ştafetă, însă lista rămâne deschisă pentru că e nevoie de mulţi bani pentru construirea unei case la Bungard destinată unei mame cu doi copii care nu are unde să locuiască.

Scopul umanitar al concursului a făcut ca alături de Asociaţia OM să vină Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi cel de Jandarmi care vor să sprijine demersul. Miercuri, la sediul ISU Bistriţa-Năsăud, a avut loc o conferinţă de presă comună a tuturor instituţiilor menţionate.

„Sunt bucuroasă că acest proiect al asociaţiei noastre e foarte bine primit în comunitate, dovadă că ne aflăm aici. Pentru noi e o mare reuşită. Prin acest eveniment ne dorim să creăm un cadru de tihnă oamenilor care au intenţii bune, dar nu ştiu cum să le materializeze în fapte bune. Noi venim în sprijinul lor creând acest eveniment la Bichigiu. Oamenii pot veni să facă mişcare în aer liber, ceea ce e un beneficiu pentru ei, dar în acelaşi timp pot să dăruiască. Ştim cu toţii că în momentul în care dăruim chiar avem o satisfacţie şi e foarte bine că putem îmbina aceste lucruri. Evenimentul are un scop caritabil, iar proiectul pe care îl vom derula după finalizarea lui va fi construirea unei case la Bungard pentru o mamă singură cu doi băieţi. Anişoara este o femeie care lucrează de 10 ani la o familie în Bungard şi se întreţine singură. Iar noi, când identificăm beneficiarii, vrem să vedem în ei dorinţa de a răzbate. Sunt foarte mulţi oameni care au ajuns într-o situaţie pentru că vor să fie acolo, dar în acest caz Anişoara chiar îşi doreşte să răzbată. Noi am îndrăgit-o şi ne-am simţit oarecum dornici să o ajutăm pe ea şi pe cei doi copii”, a spus Alina Pop.

 

Ca să poată construi casa, Asociaţia OM s-a gândit să organizeze această competiţie de alergare fiindcă majoritatea membrilor organizaţiei sunt alergători, participanţi la competiţii.

„Avem experienţa unui caz de anul trecut. Tot aşa am organizat o competiţie şi am construit o casă la Dipşa, aşa că am prins curaj şi am început să gândim acest proiect. Se va desfăşura în 9 iunie. Avem deja 125 de participanţi la cursa de semimaraton care va avea un traseu de 17 kilometri. Pentru că e un eveniment caritabil şi am vrut să vină cât mai multă lume, ne-am gândit ca pentru cei care nu au un obicei de a alerga să facem o cursă de ştafetă la care participă lumea ca să se înveţe cu mişcarea. Poate se motivează şi o să îşi facă un obicei din a alerga. Aici avem înscrise 33 de ştafete, ori 4 oameni cred că sunt 132. Am gândit şi o cursă pentru copii care e pe categorii pe vârstă, dar aici toţi vor fi câştigători. Trebuie să depăşim ideea de a fi tot în competiţie. Copiii trebuie să se simtă bine şi în poveste”.

Potrivit Alinei Pop, vor fi şi ateliere de creaţie pentru copii, o zonă în care se vor putea pregăti grătare. „Avem participanţi din Târgu Lăpuş, Mureş, Arieşeni, Rodna, Târlişua, de peste tot şi ne bucurăm de sprijinul comunităţii, iar pentru noi e un foarte mare câştig”, a spus ea.

Participanţii la semimaraton vor plăti o taxă de participare de 50 de lei, iar la ştafetă de 100 de lei/25 de lei de persoană. Toţi banii se vor duce spre construirea casei de la Bungard, care va avea două camere, o bucătărie şi o baie, o casă mică pe care femeia să şi-o poată întreţine.

 

Purtătorii de cuvânt ai Inspectoratulor Judeţean de Jandarmi, de Poliție și pentru Situații de Urgență, Georgeta Căşvan, Crina Sîrb respectiv Marius Rus, au spus că instituţiile pe care le reprezintă vor avea reprezentanţi în această competiţie, dar vor contribui şi cu logistică şi cu donaţii.

Semimaratonul se va desfăşura  pe un traseu cu o lungime totală de 17 km, cu o diferenţă de nivel de 700 de metri, iar alergătorii vor străbate o zonă pitorească, liniştită, cu aer curat, prin păduri de mesteceni şi poieni pline de flori. Prichideii vor avea ocazia să-şi dovedească dorinţa de a ajuta într-o probă destinată lor, Cursa Copiilor, organizată pe terenul de fotbal de la Cabana Zăpode, distanţele pe care vor alerga fiind diferenţiate pe grupe de vârstă. Proba de ștafetă se adresează celor vor să facă mișcare în aer liber, într-un peisaj minunat. O echipă cuprinde 4 membri care vor alerga 4 ture a câte 2,5 km. Componența ștafetei poate să fie masculină, feminină sau mixtă. Totodată, vor avea loc concerte, ateliere de creație pentru copii și vor fi amenajate spații de grătare pentru cei care vor să petreacă o zi la iarbă verde.

Mai multe detalii, precum şi formularul de înscriere se regăsesc pe pagina www.asociatiaom.ro și pe eveniment Semimaraton Bichigiu.

„Notaţi în calendar data de 9 iunie! Şi veniţi la Bichigiu, să vă umpleţi sufletele de bucurie, plămânii de aer curat, privirile de frumuseţea peisajelor şi sufletul de mulţumirea că aţi fost parte din proiectul care le-a oferit Anişoarei şi băieţilor ei prima lor casă în care să se simtă acasă. Vă aşteptăm cu drag şi vă mulţumim de pe acum! Veniţi să facem parte din magia care transformă un vis în realitate!”

„Anişoara a visat întotdeauna să aibă o familie frumoasă, copii şi o gospodărie pe care să o îngrijească cu drag. A crezut că, pentru asta, este de ajuns să fie sănătoasă, să muncească mult şi să fie gata oricând să-i ocrotească pe cei dragi. Avea însă să afle prea curând că visele frumoase nu devin mereu realitate şi că, uneori, viaţa te încearcă dincolo de limitele propriilor puteri.

Pe când era însărcinată cu cel de-al doilea copil a fost nevoită să plece de acasă. Nici măcar nu vrea să-şi amintească motivele şi perioada. A trăit sub un pod, în condiţii greu de imaginat, iar mai apoi, în grajdul unei vecine. Pentru că oamenii din sat îi ştiau trista poveste şi aveau încredere în ea, un consătean i-a oferit o rulotă în care a locuit ani în şir. Copiii au mers la grădiniţă şi la şcoală, iar Anişoara a muncit pe rupte ca să le asigure cele necesare unui trai decent. În tot acest timp, visul ei de a avea o casa în care să-şi crească micuţii în siguranţă nu s-a stins nicio clipă. A cărat cu spinarea piatră de la râu, a săpat o fundaţie, a făcut munca pe care, de obicei, o fac firme specializate. Durerile de spate, mâinile zdrelite, picioarele obosite … toate dispăreau parcă atunci când privea spre căsuţa care prindea contur. Din păcate, terenul pe care construise avea un statut juridic incert, aşa încât a fost nevoită să-şi abandoneze visul. Şi a simţit cum disperarea începe să-şi arate colţii.

Acum însă, Cazul Anişoarei, este susţinut de “Asociaţia OM”, iar proiectul “Run. Give. Repeat” este demersul prin care putem participa la împlinirea visului ei. În cadrul de o frumuseţe aparte a împrejurimilor satului Bichigiu, din judeţul Bistriţa-Năsăud, prima alergare montană în scop caritabil îi va aduce în preajmă oameni pregătiţi să-i demonstreze că, totuşi, visele pot deveni realitate”, se arată într-un comunicat al organizaţiei.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS