Social

Trei mașini, implicate într-un accident între Năsăud și Liviu Rebreanu (FOTO)

Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a petrecut între localitățile Năsăud și Liviu Rebreanu. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, toate persoanele aflate în mașini refuzând transportul la spital, informează ISU Bistrița-Năsăud.

”Din primele verificări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că pe DN 17 C, între localitățile Năsăud și Liviu Rebreanu, un tânăr de 20 de ani din Romuli, care conducea un autoturism pe direcția Năsăud – Bistrița, nu a adaptat viteza într-o curbă periculoasă, a pierdut controlul direcției, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar, din sens opus. Ulterior, autoturismul condus de tânărul de 20 de ani a intrat în coliziune cu un parapet metalic de pe marginea drumului, după care a lovit un alt autoturism care era condus de un tânăr de 22 de ani din Feldru și care circula tot din sens opus. În urma accidentului, șoferul din Feldru a fost rănit ușor. Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean.

Foto: IPJ BN

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS