Actualitate

Trei maşini încărcate cu lemne şi alimente au pornit spre judeţul Vrancea

Primul transport de ajutoare către judeţul Vrancea a pornit, luni, la drum. O maşină a fost încărcată cu patru tone de alimente, iar alte două cu lemne şi brichete de rumeguş. Se vor îndrepta spre comunele Chiojdeni şi Vintileasca.

„Am luat legătura cu domnul prefect din Vrancea şi am organizat un transport de ajutoare în localităţile Chiojdeni şi Vintileasca. În primă fază, trimitem un camion cu lemne de foc, în total 15 tone, şi altul de brichete de rumeguş de 22 de tone, respectiv un camion cu alimente. Sunt donaţii ale persoanelor fizice şi juridice. S-au adunat în două zile.  A fost un timp scurt, dar suntem foarte mulţumiţi de cum au reacţionat semenii noştri. Le mulţumim”, a declarat prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Cristian Florian.

Convoiul cu cele trei maşini a plecat, luni, spre judeţul Vrancea, alimentele fiind încărcate într-o maşină a Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud după ce au fost adunate de la toate hipermarket-urile unde oamenii au putut să le doneze.


Acţiunile umanitare vor continua şi în perioada următoare.

Donaţiile au constat în:

Produse alimentare neperisabile donate de cetăţeni din municipiul Bistriţa, aproximativ  2 tone, colectate  prin hipermarketurile Kaufland, Lidl, Unicarm, Billa, Carrefour;

Pâine – 730 bucăţi, donate de  SC CERACOM SRL, SC VALYBIA SRL Bistriţa, SC VALYBIA PAN SRL Beclean, SC RUS EUROPAN SRL, SC GAMA SRL, SC  PAN AROMA SRL, SC PRIMERA COM SRL Bistriţa, SC VIL-DENES COM SRL Beclean, SC NIAGARA IMPEX SRL Năsăud, SC DABRO IMPEX SRL Blăjenii de Sus;

Produse lactate –250 kg, donate de SC BENDEAR CRIS PROD SRL Şieu Măgheruş, SC LECH LCTO SRL Lechinţa;

Preparate din carne –150 kg, donate de SC AGRO-INVEST SRL Bistriţa, SC CARAIMAN SRL Bistriţa, SC REBRISOREANA SRL Bistriţa

10 cutii cu diverse alimente de strictă necesitate de la SC VARODIMEX SRL Bistriţa;

Lemn de foc – 15 tone, donaţie SC FRASINUL SRL, transport asigurat de SC TRANSMIXT SA Bistriţa.

Brichete de rumeguş – 25 tone, inclusiv transport, donate de MIS Grup.

   

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS