Trei foste puncte termice din Bistrița vor fi demolate, iar în locul lor vor fi amenajate parcări supraterane și subterane, potrivit unei hotărâri adoptată de Consiliul Local Bistrița în ultima ședință cu 18 voturi ”pentru” și două abțineri.
Este vorba de punctele termice situate pe str. Dumbravei, str. Nicolae Bălcescu și Aleea Spătarului care nu fac obiectul unor cereri de retrocedare. Până să aafle această informație, consilierul PSD Augusta Săsărman a început o serie de discuții în contradictoriu cu primarul Ioan Turc și aleșii PNL, nemulțumită că aceeași inițiativă – care a venit la începutul actualului mandat din partea aleșilor PSD – a fost respinsă.
”Doresc să ne prezinte domnul primar studiul de specialitate sau expertiza, cum îi place dânsului să se exprime, din care să rezulte că aceste imobile pot fi sau trebuie să fie demolate și nu reabilitate. Din câte îmi amintesc, acesta a fost motivul pentru care dânsul a insistat ca proiectele PSD de demolare a celor 10 puncte termice și transformarea lor în parcări să nu treacă pe motivul că nu avem expertiză, nu avem studiu de specialitate din care să rezulte această necesitate. Ne-am învârtit în jurul cozii și am rămas cu 10 puncte termice ca acum să avem un proiect de hotărâre, drăguț, de altfel, privind transformarea a trei puncte termice în parcări”, a spus Săsărman.
”Doamna Săsărman, mă bucur că vă ajut să vă îmbogățiți lexicul în limba română. Ați avut tot timpul la dispoziție, 12 ani, cu majoritate, cu primar, să faceți lucruri bune pentru oraș. Întrebarea dumneavoastră este una pur politică și nu vreau să răpesc din timpul colegilor noștri răspunzându-vă”, i-a dat replica primarul.
Reprezentanta PSD a continuat: ”Acum 12 ani, eu aveam ca 13-14 ani maxim și nu știu dacă un copil de 14 ani poate să facă astfel de proiecte”. ”Se corectează cu timpul, doamnă”, a închis discuția primarul. ”Vă mulțumesc că ați prezentat studiile ….” a mai adăugat ea pe un ton persiflant.
Președintele de ședință Sorin Hangan a intervenit și i-a cerut să renunțe la aroganță și tot el a fost cel care a explicat de ce nu pot fi demolate toate cele 10 puncte termice.
”Pe lângă expertiza de care vorbeați să știți că am mai verificat ceva și de aceea sunt doar trei puncte termice – că erau mai multe – iar de parcări avem nevoie din cauza pistelor pentru biciclete și a altor proiecte – verificăm dacă pentrru unele nu sunt cereri de retrocedare. Dumneavoastră le-ați propus, dar alții nu au avut timp până acum să verifice și noi le verificăm fiindcă s-ar putea să constatăm că nu mai e terenul nostru”, a spus viceprimarul Sorin Hangan.
Reamintim că, prin Hotărârea nr.79/27.06.2013, Consiliul local al municipiului Bistrița a stabilit unele măsuri de valorificare a spaţiilor proprietatea publică a municipiului Bistriţa, situate în punctele termice din municipiu, fiind propuse destinații pentru fiecare dintre acestea. La stabilirea destinațiilor, s-a ținut cont de solicitările cetățenilor sau de proiectele care puteau fi finanțate prin fonduri europene.
”Ca urmare a faptului că nu toate proiectele propuse au fost eligibile și implementate, la această dată unele construcții sunt neutilizate și se află într-o stare avansată de degradare, inclusiv datorită faptului că sistemul centralizat de termoficare nu mai există în municipiul Bistriţa încă din anul 2004, astfel construcțiile şi-au încetat uzul şi interesul public încă din acea perioadă. În vederea amenajării unor parcări supraterane și subterane, cu un număr mare de locuri de parcare, care să suplinească lipsa de locuri de parcare din municipiu, în special în unele zone aglomerate, propun demolarea imobilelor construcții aferente fostelor puncte termice și reamenajarea întregii zone, inclusiv terenurile aferente acestora. În acest sens este necesară trecerea imobilelor construcții din domeniul public în domeniul privat al municipiului Bistrița și ulterior includerea lor în cuprinsul documentațiilor tehnico-economice întocmite pentru realizarea parcărilor subterane sau supraterane”, a motivat primarul Turc inițiativa.
Orice investitie in locul punctelor termice sunt bune. Cresa, parcare sau spatiu verde amenajat. sasarmanca asta mica deraiaza tot timpul.
Si aici care a fost folosul cetatenilor, sa vada cum se baga bete in roate puterii de catre cei din opozitie opozitie?
Culmea ecologiei, Bălane vezi că prietenul tău primarul și prieteni tăi consilierii vor să facă o parcare pentru mașinii poluante tocmai pe strada unde ai hârbu de casă ha, ha, ha, ha ȚEAPĂ, ai luat ȚEAPĂ
bravo AUGUSTA, nu te lasa fatha…..sa explice GALBENII ca eu nu i-am votat de exemplu niciodata , nu am incredere in ei deloc
numai sa se faca, si rapid, ca si pistele, nu ca si autostrazile in 10 ani!
doamna consilieră augusta se crede cel puțin academician – după ”înălțimea” reflecțiilor și atitudinilor exhibate doar moștenește sângele roșu de la partidul pe care-l reprezintă.
Altfel, duce pe noi culmi de glorie rezultatele istorice obținute în mandatul ei de către distinsa sa mamă, azi așezată bine, în loc luminos, de către partid.
Tot înainte, tovarăși !
ce barbat e Turc!!! asa da, si Hognogi la fel. pune la punct femeia ca doar de ce sa fie ei ascultatori si sa voteze ce vor ei. Hai sa ne dam barbati……. si sa ii inchidem gura…si aici nu e vorba de partide, e vorba de cum tratezi , cu respect…bla bla….
După 30 de ani punctul termic nr.1 de pe strada Lalelelor arată jalnic și infect interior si exterior pictat de Analfabeții care l-au închiriat , în interior se afla si un transformator de la Electrica care tot timpul cade iar cand ploua pe acoperișul plat se umple de apa , deci atenție primăria si proprietarul Blacteea din Năsăud fără drept de proprietate , ie o chestiune de timp pana la următoarea catastrofa în centrul orașului .
Oare cât poate dura sa verifice dacă exista cereri de retrocedare pe terenurile pe care sunt construite fostele centrale, căci mi-e greu sa cred ca clădirile in sine pot face obiectul unor asemenea pretenții. Poate altfel de “cereri” și o primarul așteaptă de dna secretar sa se întoarcă la post.