Social

Şoferul din Chiuza care a provocat un accident cu patru răniţi, sub control judiciar

ACTUALIZARE Bărbatul în vârstă de 32 de ani din comuna Chiuza, reţinut pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean în vederea luării faţă de acesta a unei măsuri preventive.

Ulterior, Judecătoria Beclean a dispus faţă de acesta măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Vă reamintim faptul că la data de 22 mai a.c., în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Piatra, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, într-o curbă la stânga acesta a pierdut controlul autovehiculului şi a colizionat un cap de pod. Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, precum şi a trei persoane aflate în autoturism, cu vârste cuprinse între 17 ani şi 33 de ani.

ȘTIREA INIȚIALĂ Patru tineri au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autoturismul marca BMW cu care circulau a izbit un cap de pod în localitatea Piatra din comuna Chiuza. Dintre cei implicaţi în accident, doi bărbați sub 30 de ani și o tânără în vârstă de 17 ani au fost stabilizați și transportați de urgență la UPU – SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite.

La locul indicat s-a deplasat modulul SMURD – TIM, EPA și echipaj descarcerare, alături de un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean, urmarea celor întâmplate în 23 mai a.c., s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui bărbat, în vârstă de 32 de ani, din comuna Chiuza, pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

„În fapt, la data de 22 mai a.c., în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Piatra, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, într-o curbă la stânga acesta a pierdut controlul autovehiculului şi a colizionat un cap de pod. Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, precum şi a trei persoane aflate în autoturism, cu vârste cuprinse între 17 ani şi 33 de ani.      Bărbatul, de 32 de ani, va fi prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean în vederea luării faţă de acesta a unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a bărbatului”, se arată în comunicatul IPJ.

 Sursa foto: ISU Bistriţa-Năsăud

Etichete

1 comentariu

  • A mai fost unul care a condus beat turta si la prins politia la volan si el smecher cum se credea a refuzat testul pt alcool. Au venit mascatii sa rezolve problema….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS