Actualitate

Trei răniţi într-un accident la Tiha Bârgăului

Trei persoane au fost rănite sâmbătă dimineaţa în într-un accident petrecut pe DN 17 în Tiha Bârgăului, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un cap de pod. Şoferul obosit a pierdut controlul maşinii, el, soţia lui şi fetiţa fiind răniţi în urma impactului. Circulaţia în zonă s-a desfăşurat cu dificultate cât timp s-au făcut măsurători.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, a declarat sâmbătă că maşina în care se aflau doi adulţi şi un copil a lovit sâmbătă dimineaţa în jurul orei opt un cap de pod, iar două dintre persoane au rămas încarcerate.

„Pe fondul oboselii, şoferul a pierdut controlul volanului şi a intrat în maşina într-un cap de pod. În autoturism erau doi adulţi, soţ şi soţie, şi fetiţa acestora. Două persoane au rămas încarcerate, iar una a reuşit să iasă. Echipajul de descarcerare le-a scos şi pe celelalte două, toţi trei răniţii fiind transportaţi la spital”, a spus Crina Sîrb.

Potrivit sursei citate, pe durata măsurătorilor efectuate de poliţişti, circulaţia în zonă s-a desfăşurat cu dificultate pe un singur sens.

La locul accidentului s-au deplasat mai multe maşini SMURD şi de Ambulanţă ca să preia victimele.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS