Trei şcoli din judeţul Bistriţa-Năsăud revin la statutul de licee întrucât în urma evaluării făcute de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud a reieşit că nu mai îndeplinesc acele criterii minimale pentru a se numi în continuare colegii.
Inspectorul pentru învăţământ tehnologic Speranţa Unciu a declarat că este vorba despre „Grigore Moisil” Bistriţa, care redevine liceu tehnologic după ce cinci ani s-a numit colegiu tehnic, despre Liceul Economic Năsăud şi despre Liceul Silvic Năsăud. Şi-a păstrat denumirea, în urma evaluării făcute de ISJ, doar Colegiul Tehnic Infoel Bistriţa.
Cele trei şcoli care revin la statutul de licee nu au avut, în ultimii trei ani, rata de promovabilitate la bacalaureat peste media naţională.
Iată ce prevede „Metodologia de acordare a titlului de Colegiu național/Colegiu unităților de învățământ preuniversitar” din 20.05.2013:
Unităților de învățământ preuniversitar de nivel liceal, cu personalitate juridică, ce fac parte din sistemul național de educație, li se poate acorda, prin ordin al ministrului educației naționale, titlul de Colegiu național/Colegiu, ca urmare a îndelungatei activități educaționale și a performanțelor profesionale.
În funcție de filiera în care școlarizează preponderent, unității de învățământ i se poate acorda titlul de Colegiu național pentru filiera teoretică ori Colegiu pentru filiera tehnică sau vocațională, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele criterii minimale:
1. contribuția deosebită privind dezvoltarea învățământului, științei, culturii și sportului, la nivel local, regional, național și/sau internațional;
2. activitatea educativă, pedagogică și științifică desfășurată și performanțele profesionale înregistrate de elevii unității de învățământ reflectate în rezultatele obținute la concursurile specifice naționale și/sau internaționale;
3. a) perioada de activitate relevantă a unității de învățământ de peste 75 de ani de activitate, cu statut de liceu teoretic, pentru acordarea titlului de Colegiu național;
b) perioada de activitate relevantă a unităților de învățământ de peste 50 de ani de activitate, cu statut de liceu industrial/liceu tehnologic/grup școlar/liceu vocațional, pentru acordarea titlului de Colegiu;
4. calitatea personalului didactic titular reflectată prin:
a) ponderea personalului didactic calificat, cu grade didactice sau doctorat;
b) implicarea personalului didactic al unității de învățământ în activitatea de cercetare științifică sau pedagogică;
c) lucrări științifice sau pedagogice publicate de către personalul didactic al unității de învățământ;
d) implicarea personalului didactic al unității de învățământ în formarea continuă a cadrelor didactice, în calitate de formatori;
5. calitatea absolvenților unității de învățământ reflectată prin:
a) personalități ale vieții științifice, culturale, sociale, sportive la nivel regional, național și/sau internațional;
b) rata de promovabilitate la examenul de bacalaureat peste media națională, pe ultimii 3 ani;
6.a) Existența a cel puțin două niveluri de învățământ acreditate care să funcționeze în unitatea de învățământ, cu statut de liceu teoretic sau liceu vocațional, în ultimii 5 ani;
b) existența cel puțin a unui operator economic cu care unitatea de învățământ, cu statut de liceu industrial/liceu tehnologic/grup școlar, are încheiat un protocol de parteneriat în vederea pregătirii practice a viitoarei forțe de muncă;
7. implementarea cel puțin a unui proiect cu finanțare externă relevant pentru dezvoltarea unității de învățământ, în ultimii 5 ani.
Pentru menținerea denumirii de Colegiu național/Colegiu, o dată la 5 ani unitatea de învățământ înaintează inspectoratului școlar județean/Inspectoratului Școlar o fișă de evaluare/autoevaluare, cu privire la îndeplinirea criteriilor minimale prevăzute la art. 4, însoțită de documentele care atestă îndeplinirea acestor criterii, pe baza cărora se reconfirmă statutul de Colegiu de către inspectoratul școlar.
În situația în care nu sunt îndeplinite criteriile minimale prevăzute la art. 4, pentru menținerea denumirii de Colegiu național/Colegiu, inspectoratul școlar județean/Inspectoratul Școlar va solicita Ministerului Educației Naționale revocarea titlului de Colegiu național/Colegiu.
Trebuie reînființate școlile profesionale! Avem nevoie de buni meseriași, nu de studenți cărunți, nu de fabrici de diplome cu valoare 0,00!