(FOTO) Minunata lume Lego și-a deschis porţile la Casa Argintarului unde copiii mai mici sau mai mari sunt invitaţi să înveţe o lecţie de viaţă: câtă vreme vom continua să tăiem pădurile şi un munte făcut din piese Lego ni se va părea pustiu şi gol.
Tony Tocaci, coordonatorul activităţilor Asociatiei Brickenburg pentru Bistriţa, a explicat pentru Timp Online că noutatea acestei ediţii o reprezintă o machetă nouă, realizată la Bistriţa, având ca temă trenurile. „Copiii pot să vadă o grămadă de trenuri, seturi oficiale şi creaţii proprii. Avem trenuri, gări, tot ce ţine de transportul pe calea ferată, dar nu numai. Am mai făcut un port cu containere, silozuri, cu tot ce se găseşte într-un port. Am folosit câteva sute de mii de piese”, a explicat el.
În plus, vizitatorii expoziţiei mai pot vedea un munte construit de la zero, dar împădurit doar pe jumătate.
„Jumătatea cealaltă este pregătită de încărcat în vagoane. Abordând această temă, vrem să tragem un semnal de alarmă împotriva despăduririlor masive care se întâmplă în toată ţara. Facem o legătură şi cu trenurile fiindcă lemnele sunt trasportate cu trenuri, dar şi cu camioane”, a adăugat el.
AICI PUTEȚI VEDEA O GALERIE FOTO!
În expoziţia deschisă zilele acestea la Casa Argintarului, mai poate fi admirată şi mocăniţa care circulă pe Valea Vaserului din judeţul Maramureş, machetă realizată de Grigore Tomoiagă, autorul „Satului maramureşan” din circa 15.000 de piese care a fost prezentat la Bistriţa cu altă ocazie.
Aflată la cea de-a IV-a ediţie anul acesta, tradiţionala expoziţie de primăvara Brickenburg este inclusă în calendarul oficial al manifestărilor de interes mondial pentru fanii LEGO(R), beneficiind de o largă mediatizare internaţională în domeniul acestui hobby.
Tema principală a manifestării din acest an este ”Calea de fier”, urmând a fi expuse modele oficiale de trenuri lansate de-a lungul timpului de către celebrul producător de jucării, precum şi creaţii unicat construite de membrii Asociaţiei Brickenburg.
Denumirea Lego provine din cuvintele daneze ”leg godt”, (”joacă bună”). Cu ajutorul pieselor Lego, care stimulează creativitatea şi îndemânarea, copii şi adulţi deopotrivă pot construi cele mai diverse figuri bidimensionale şi tridimensionale. În zilele noastre, Lego a devenit mai mult decât un joc, fiind un adevărat fenomen.
Cei care doresc să intre în fantastica lume a pieselor Lego o pot face în intervalul orar 10.00 – 18.00, până în 24 aprilie inclusiv.
Adaugă comentariu