Social

Turismul în Bistriţa-Năsăud, preponderent la negru. Câţi oaspeţi s-au cazat „oficial” în pensiuni agroturistice

Peste 3,4 milioane de euro ne-a dat Uniunea Europeană până la finalul anului trecut ca să construim 54 de pensiuni agroturistice noi în Bistriţa-Năsăud. Investiţia însă nu şi-a atins scopul. Fie prea puţine se ocupă efectiv de activitatea pentru care au accesat şi primit bani europeni, fie fac turism „la negru”.

Dovadă sunt cifrele date publicităţii de Direcţia Regională de Statistică Bistriţa-Năsăud din care rezultă că gradul de ocupare a locurilor din pensiunile agroturistice a fost de sub 10% în luna septembrie a acestui an în care judeţul a fost vizitat oficial de circa 10.000 de turişti.

În luna septembrie a acestui an, arată Direcţia Regională de Statistică Bistriţa-Năsăud, în judeţ au sosit 9683 de turişti, numărul lor fiind în scădere cu 4603 faţă de luna anterioară, însă mai mare cu 1587 faţă de luna septembrie a anului 2015. Datele oficiale arată că în proporţie de 81,7%, oaspeţii au preferat să se cazeze în hoteluri sau, mai precis, doar de la hoteluri au putut fi obţinute aceste informaţii. Sejurul mediu în luna de referinţă a fost de 2,1 zile, cu 0,2 zile mai mic decât în luna anterioară şi cu 1,2 zile sub nivelul lunii corespunzătoare a anului precedent.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna septembrie a.c. a fost de 27,7% din care: hoteluri 29,4%; moteluri 52,0%; cabane 3,4%; pensiuni turistice 22,4%; pensiuni agroturistice 9,0% .

Contactat în legătură cu acest subiect, şeful Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Turism (ADI), Răzvan Cerceja, a declarat pentru Timp Online că în judeţ nu sunt mai mult de 60 de pensiuni agroturistice certificate. „Mai mult se face turism într-o zonă gri. Oamenii se cazează în locaţii care nu sunt înregistrate, nu sunt clasificate, de aceea nu se pot obţine informaţii oficiale. Cei cu care stăm de vorbă şi cărora le propunem să iasă din această zonă gri spun că nu vor să se expună, că lor le merge bine şi aşa. Clasificarea pensiunilor e foarte simplă şi nu se plăteşte nimic, însă lor le convine să rămână în zona aceasta gri fiindcă, dacă s-ar înregistra din punct de vedere fiscal, ar avea de plătit la stat. De anul viitor, intră în vigoare forfetarul pentru zona hotelieră, această taxă va fi încasată de primării, iar eu cred că autorităţile locale vor fi mai interesate să încaseze această taxă şi vom vedea mai multe unităţi care ies din această zonă gri. Eu, cel puţin, aşa sper”.

La această oră, pe lista Autorității Naționale pentru Turism sunt înregistrate în județul Bistrița-Năsăud 119 unități primire turiști clasificate, în care se include și un număr de 60 pensiuni clasificate cu flori (margarete).

ADI Turism Bistriţa-Năsăud nu are însă nicio autoritate de verificare şi sancţionare a celor care practică turism la negru, singurul lucru pe care îl poate face fiind să le recomande proprietarilor să lucreze „la lumină” întrucât doar aşa se pot face strategii şi programe de atragere a turiştilor care să îi avantajeze pe toţi cei care au investit în unităţi de cazare.

Reamintim că, la începutul acestui an, şeful Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Bistrița-Năsăud, Sorin Roşu Mareş, declara, într-o şedinţă de Colegiu prefectural, că, prin Măsura 313 pentru încurajarea activităţilor turistice până la sfârşitul anului trecut, s-au finanţat 54 agropensiuni cu 3,4 milioane de euro și cu alţi 2,4 milioane de euro în tranziție. El a spus că sunt 6 pensiuni și unități de agrement care au atras – 574.564 euro în 2015 și vor mai atrage 426.413 euro în perioada de tranziție, dar şi 20 centre de informare turistică în care s-au investit 2,1 milioane de euro până la 31.12.2015 și urmează să se mai investească 768.474 euro în perioada de tranziţie.

În 2013, primarul comunei Bistriţa Bârgăului, Vasile Laba, aducea acuzaţii grave proprietarilor de vile şi pensiuni de la Colibiţa. În cadrul unei dezbateri publice, edilul a spus că se face turism „la negru” în cele peste 300 de vile şi case de vacanţă: „Sunt în jur de 300 de vile şi case de vacanţă. Mulţi nici măcar nu şi-au declarat imobilele ca fiind spaţii de cazare care dezvoltă turismul. Din păcate, nu avem o statistică din care să reiasă numărul locurilor de cazare. În plus, o parte dintre proprietarii de case de vacanţă şi vile blochează drumul de acces către lac (…) Cui plătesc proprietarii de cabane şi vile taxa hotelieră? Să înţeleg că fac afaceri la negru? Fiecare vă vedeţi buzunarul propriu. Nu vă interesează nimic altceva, dar, în schimb, cereţi drumuri, apă, canalizare”, a spus Vasile Laba.

Autorităţile au promis atunci că vor face ordine la Colibiţa şi peste tot în judeţ însă, deşi au trecut trei ani, lucrurile stau tot aşa. Nu există nici astăzi un site în care să găseşti la un loc toate pensiunile agroturistice din judeţ cu tarifele pe care le practică fiecare. ADI Turism spune că lucrează la un astfel de portal însă nu poate include decât acele pensiuni care îşi dau acordul în acest sens.

Cu toate că majoritatea comunelor au amenajat centre de informare turistică pentru care au fost create şi website-uri de prezentare, nici aici nu se găsesc informaţii despre pensiuni, ceea ce denotă că proprietarii fie nu doresc să primească turişti, fie practică această activitate la negru ca să nu aibă nevoie de autorizări şi să nu plătească taxe.

Foto: lacul Colibiţa, cea mai căutată zonă de agrement din Bistriţa-Năsăud

3 comentarii

  • pai la negru dara ca la negru.Ca doar nu si-or da la stat patronii darile!!!! ei doar profit trebe sa aiba!!! si drepturi multe multe!!!! si oameni prost platiti tot la negru!! Unii, nu toti sa ne intelegem.

  • Sunt oripilat de modul în care autoritățile statului își fac treaba și aici și în mult trâmbițata Colibița ,dar și în multe alte locații de marcă ale județului. Dacă,pentru lelea Mădălină se găsesc de urgență agenți să o încolțească pentru vinderea fără bon fiscal a câtorva legături de pătrunjel,pentru acești samsari evazioniști nu se găsește leac de cojocul lor…Toată lumea știe că sunt grupuri și grupuri de turiști abonați an de an la locații turistice și nonturistice în care își petrec weekend-uri și tot felul de sărbători și evenimente și,pe aceștia nu-i întreabă nimeni de …sănătate !
    D-l Labă se plânge de lipsă de finanțare a proiectelor de infrastuctură în zonă,dar uită că pe sub nasul Domniei Sale trec zilnic acești evazioniști.În concluzie,unii se fac că plouă,alții se fac că nu văd că plouă…(ca la noi la nimeni ! ) Bine că vine PNL-ul și își face campanie electorală pe tema : dezvoltarea satului românesc și a agroturismului…vai,vai,vai !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.