Actualitate

Ucigaşul Ioanei Timciuc va afla câţi ani de închisoare îl aşteaptă

Marian Vasile Lingurar, băiatul de 16 ani din Viile Tecii care a ucis-o pe Ioana Timciuc în plină stradă lângă Palatul Administrativ, va afla câţi ani de închisoare îl aşteaptă. Procurorii bistriţeni au finalizat ancheta cu el în stare de arest şi l-au trimis în judecată pentru omor.

Ioana Timciuc, o tânără de numai 19 ani, şi-a pierdut viaţa la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut după ce a fost înjunghiată pe stradă de un adolescent de etnie rromă din Viile Tecii. Absolventă a Liceului Tehnologic de Servicii Bistriţa, fata lucra la Leoni Bistriţa.

Pe pagina de Facebook a Ioanei, zeci de prieteni au postat mesaje de condoleanţe. Printre ei şi profesorul de religie Ioana TimciucIoan Florin Bojor care a predat la şcoala în care a învăţat Ioana.

„Dumnezeu să o odihnească în pace! A fost o elevă cuminte şi cu mult bun simţ. Păcat, mare păcat de ceea ce s-a întâmplat. Mă depăşeşte reacţia acestui criminal! Cum să omori un om? Mare păcat dispariţia unui om bun precum Ioana. Sper ca prietenele ei să nu o uite şi când se vor întâlni să-şi amintească de clipele frumoase petrecute împreună! Cu multă dragoste, Florin I. Bojor, profesor de religie”.

Marian Vasile Lingurar, 16 ani din Viile Tecii, care a ucis-o sâmbătă pe Ioana a fost arestat preventiv atunci pentru 30 de zile în baza unui mandat emis de judecătorii Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

În urma anchetei, procurorii au stabilit că „în data de 24.10.2015, aflându-se în zona sediului Prefecturii Bistriţa-Năsăud, acesta a prins-o de păr pe victima T.I.V., după care aceasta a încercat să-l lovească, cu piciorul, situaţie în care, imediat, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu cuţitul, în zona abdominală, cauzându-i decesul”.

Tot pentru omor este trimis în judecată şi Florin Peter. În 16/17.04.2015, aflându-se în municipiul Bistriţa, lângă un bar, în calitate de agent de securitate în cadrul BGS- Divizia de Securitate Bistrita, a aplicat lovituri victimei B.G. (pe care a scos-o în afara localului), producându-i leziuni corporale ce au determinat decesul acesteia.

În unităţile de parchet de pe lângă instanţele judecătoreşti din judeţul Bistriţa-Năsăud au fost soluţionate în luna decembrie 2015, 619 de cauze şi s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitorii/acorduri de recunoaştere a vinovatiei a 82 de inculpaţi. Cei mai mulţi au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni contra patrimoniului, infracţiuni silvice şi de evaziune fiscală, precum şi infracţiuni prin care se încalcă normele legale vizând circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS