Actualitate

UDMR a stabilit un singur candidat la o primărie. Ce planuri are pentru CJ

UDMR Bistriţa-Năsăud şi-a stabilit candidatul la primărie doar pentru una dintre cele patru comune unde maghiarii au o pondere de peste 20%, Braniştea, unde va intra în cursă primarul actual. Situaţia este incertă deocamdată la Bistriţa, însă, în ce priveşte Consiliul Judeţean, uniunea şi-a stabilit un obiectiv clar.

„Am început prealegerile în judeţ. La noi se ţine câte o şedinţă în fiecare comună sau sat în care avem organizaţie. În mod democratic, se aleg candidaţii de către cei care vin la şedinţă. Alegerea se face prin vot secret. Vom avea candidat la primărie în primul rând în comuna Braniştea, va fi tot primarul în funcţie. Chiar de curând am avut prealegeri în satul Cireşoaia unde au votat toţi oamenii. Au fost şapte candidaţi, s-a votat cu urna mobilă, iar prin vot secret s-a stabilit ordinea şi pe liste. Am parcurs undeva la 80% din comune şi organizaţii locale. Potrivit statutului pe care îl avem, suntem obligaţi unde avem pondere de peste 20% populaţie maghiară să avem candidaţi la primării. În afară de Braniştea, ar mai fi Nuşeni, Chiochiş şi Matei. În niciuna din aceste comune nu avem deocamdată candidaţi în afară de Braniştea unde ştim sigur că va candida actualul primar. La Bistriţa încă nu am ajuns să stabilim nimic”, a spus el.

În 2 aprilie, a.c., e convocat Consiliul Teritorial al Reprezentanţilor UDMR din judeţul Bistriţa-Năsăud unde se va stabili şi lista pentru Consiliul Judeţean. Potrivit statutului Uniunii, preşedintele filialei, dacă doreşte, poate fi primul pe liste, iar Decsei Atilla spune că va deschide lista UDMR pentru CJ.

„Unul dintre obiectivele principale este să ajungem înapoi în Consiliul Judeţean şi să avem cel puţin doi reprezentanţi. Trebuie să trecem de pragul electoral de 5%. În 2012, deşi am avut mai multe voturi ca în 2008, tot nu am reuşit să atingem pragul electoral. Am fost la limită, la 4,99%”, a declarat Decsei Atilla.

UMDR a fost prezent ultima oară în Consiliul Judeţean în mandatul 2004-2008 când preşedinte era Gheorghe Marinescu, însă reprezentantul său de atunci, dr. Szanto Arpad, a trecut la PSD.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS