Economie

Udrea spune că, anul viitor, MDRT se va concentra pe implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene

Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, a declarat, vineri, la Bistrița, că, de anul viitor, ministerul pe care îl conduce își va concentra atenția pe implementarea proiectelor finanțate cu fonduri europene.

Udrea a făcut aceste declarații după ce a, semnat, la Bistrița patru proiecte cu finanțări europene în valoare de 5 milioane de euro.

”La Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) gestionăm Programul Operațional Regional, care are o finanțare din fonduri europene de 4,3 miliarde și ne străduim ca în acest an să reușim să contractăm întreaga sumă, am ajuns la 3,8 miliarde contractate, urmând ca de anul viitor să ne concentrăm atenția pe implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene. Este foarte important ca banii să ajungă efectiv în economia românească, iar această etapă este ulterioară semnării contractelor”, a spus Elena Udrea.

Ea a explicat că MDRT nu este beneficiar al proiectelor, ci autoritățile publice locale, ele derulează procedurile de achiziții.

„De aceea, efortul nostru începând cu 2012 va fi să sprijinim autoritățile locale, în măsura competențelor legale pe care le avem, în derularea rapidă a procedurilor de achiziții și apoi în implementarea de urgență a acestor proiecte, pentru că sunt întârzieri și de doi ani de zile, în unele situații, la momentul în care noi semnăm contractul până la cel în care începe să se deruleze proiectul efectiv”, a spus Udrea.

Ea a adăugat că, pentru a sprijini autoritățile și pentru a face proceduri standard, MDTR vrea să creeze un cadru unitar de desfășurare a acestor proceduri care să scurteze perioada de implementare a proiectelor.

„În MDRT am gândit documentație standard pentru achiziții, care în acest moment este la nivelul Comisiei Europene pentru a fi aprobată. Am dat posibilitate autorităților publice locale să înceapă procedurile de achiziții imediat ce le-au fost aprobate proiectele, urmând ca semnarea contractelor să se întâmple chiar și în timpul procedurilor de achiziții, pentru a scurta această perioadă”, a spus Udrea.

Ministrul a mai precizat că Programul Operațional Regional, prin cele 4,3 miliarde și cinci axe pe care le are, plus axa de asistență tehnică, alocă bani pentru domenii variate: infrastructură, infrastructură urbană, infrastructură socială, rutieră, de turism.

„Azi avem un proiect de reabilitare a unei clădiri care va deveni centru de atracție turistică, la fel de importante sunt și cel de infrastructură socială cu CJ, dar și reabilitarea străzilor din centrul istoric. Toți acești bani sunt cu atât mai necesari cu cât nevoile de a finanța proiectele de investiții la nivel național sunt foarte mari, iar resursele bugetare nu sunt suficiente. Ar fi și păcat ca România să nu beneficieze de întreaga sumă pe care o are la dispoziție, aproximativ 33 de miliarde de euro pentru a-și finanța proiectele de investiții atât de necesare, pe care în mod normal ar trebui să-i contractăm până în 2013 și să-i cheltuim până în 2015”, a spus Udrea.

Ea a adăugat că MDTR continuă să fie preocupat de cheltuirea banilor europeni și la nivelul ministerului.

„Nu pot decât să laud echipa pe care am găsit-o acolo, reușesc să contracteze și se mențin pe primul loc, dar mai avem de lucru la cheltuirea banilor și aici trebuie să accelerăm activitatea la nivelul beneficiarilor”, a spus ea.

În afară de fonduri europene, Udrea a declarat că ministerul pe care îl conduce gestionează programe naționale de investiții, care se derulează și la nivelul județului Bistrița-Năsăud. În afară de reabilitare de drumuri județene și de interes local și introducerea de rețele de apă și canalizare, ea a spus că e rogramul de construire de locuințe ANL, programe de infrastructură pentru activități sportive, și cel mai important, județul Bistrița-Năsăud a intrat în proceduri de achiziții pe programul național de dezvoltare a infrastructurii, cel mai amplu proiect pe care îl derulează vreun Guvern din 1989 încoace.

„Am încercat să găsim finanțare pentru acele proiecte care erau întocmite, așteptau de foarte mult timp, fie erau depuse pe programele cu finanțare din fonduri europene și nu au mai apucat finanțare europeană, fie autoritățile publice locale cheltuiseră bani pentru realizarea lor dar nu și-au găsit finanțare din fonduri naționale. Încercăm tocmai să venim cu o soluție de finanțare pentru toate aceste proiecte care nu aveau nicio speranță să fie finanțate în perioada următoare”, a spus Udrea.

Ministrul a anunțat că 100 de milioane de euro vor veni prin programul național de dezvoltare a infrastructurii în județul Bistrița-Năsăud, o parte din cei aproximativ 50 de milioane pentru reabilitarea și modernizarea de drumuri județene de interes local, apoi urmează să iasă procedurile de achiziții pentru construirea unui număr suficient de creșe și grădinițe. Nu în ultimul rând, a spus Udrea, vor fi făcute lucrărir de introducere a rețelelor de apă și canalizare la nivelul întregului județ.

„Cele 100 de milioane de euro vin să completeze fondurile europene pe care le-ați câștigat ca urmare a proiectelor depuse”, a declarat ea.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.